Peninsula Bodrum este una dintre cele mai apreciate locații turistice din Turcia pentru răsfăț și relaxare. Cea mai îndrăgită stațiune este Marmaris, o locație de lux așezată la punctul de întâlnire dintre Marea Egee și Marea Mediterană.
Un hotel exclusivist din zona Marmaris vă poate oferi vile private de peste 200 de mp, finisaje de super lux, ultra all-inclusive, acces la restaurant 24/7, piscină privată și o plajă cu nisip fin adus din Maldive.
Hotelurile de tip boutique din Bodrum îi așteaptă pe turiști cu preparate alese pe toate gusturile din bucătăria turcească, grecească, asiatică și sud-americană. Cei care vin aici le pot degusta din restaurantele cu vedere la mare pentru a completa experiența unică.
Citește și: Halkidiki, în topul preferințelor românilor pentru vacanțe
Mai mult, Bodrum atrage și prin arhitectura tipic mediteraneană, plajele spectaculoase și golfurile romantice. Pentru turiștii care vor să viziteze mai multe stațiuni și vor să închirieze o mașină, prețul mediu este de 260 de lei pe zi.
Prețurile pentru un sejur de vis în Bodrum pornesc de la 460 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de trei stele și pot ajunge la peste 700 de lei de persoană pe noapte la un hotel de cinci stele în regim all-inclusive.