Antena 3 CNN Life Travel Ambasada Greciei în România a organizat un tur al gastronomiei elene

Ambasada Greciei în România a organizat un tur al gastronomiei elene

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:35 16 Mai 2024 Modificat la 09:35 16 Mai 2024

De la peisaje, muzică şi până la preparatele tradiţionale greceşti, românii iubesc tot ce ţine de această ţară.

"Turiştii români sunt deja obişnuiţi cu gastronomia grecească şi am decis să facem un eveniment mare. Pentru prima dată, avem trei regiuni reprezentate aici, trei bucătării tradiţionale diferite din Grecia din zone care sunt destinaţii foarte bine cunoscute. Zona din Nordul Egeei este o nouă destinaţie pentru turiştii români. Avem câteva preparate din Insula Lesvos. A doua zonă este Thessaly, regiunea Thessaly. Multe destinaţii faimoase, de asemenea, în această regiune ca Meteora. A treia zonă este zona Pieria şi Riviera Olimp, o destinaţie clasică pentru turiştii români", a declarat Georgios Stafylakis, directorul Organizaţiei de Turism a Greciei în România.

Bucătari din Grecia au venit în România pentru a-şi prezenta preparatele tradiţionale din regiunile lor.

"Venim din centrul Greciei, din regiunea Thessaly. Aici avem un platou de brânzeturi pentru că regiunea noastră are şapte tipuri de brânză. Avem brânză Graviera, brânză Manouri şi brânză Feta, din regiunea noastră, din Thessaly. Avem Tarhana, pastele de care v-am spus, cu brânză şi puţin cârnat. Mezze, avem Dolmades şi ultimul preparat, preparatul tradiţional din regiunea noastră, cârnaţi cu ardei iuţi, puţin picant. Ultimul pas, pentru desert, avem iaurt grecesc cu castane şi halva", a precizat Meletios Andrinos, bucătar grec.

"Toate preparatele delicioase pe care le-am servit aici le putem găsi în minunata insulă Lesvos", a anunţat Adriana Şerban, director de agenţie de turism.

Grecia rămâne în continuare una dintre cele mai atractive destinaţii pentru turiştii români.

×
x close