Albena este un sanctuar de liniște și pace în comparație cu alte stațiuni bulgărești. Cu a sa coastă dantelată, nisipul fin, apele azurii și hotelurile înșirate elegat de-a lungul plajei, Albena este locul cel mai bun pentru un sejur relaxant alături de cei dragi.
În Albena vii pentru natură, fiind considerat unul dintre locurile moderne din Europa, în care peisajele naturale nu au fost modificate de mâna omului, și unde găsești o mulțime de plante rare protejate prin lege.
Serenitatea și relaxarea o vei găsi oriunde și oricând aici, fie că vorbim de acele dimineți pe plajă lăsându-te scăldat de razele soarelui, de nopțile cu lună plină când singurele sunete pe care le auzi sunt valurile care se sparg de țărm și brotăceii ascunși după dealuri, sau într-o croazieră de neuitat pe misterioasa Mare Neagră. Ei bine, însă Albena nu este numai despre relaxare, serenitate și peisaje ispititoare...
Stațiunea se mândrește cu 3,5 km de plajă cu nisip mai fin decât mătasea, premiată cu Blue Flag, pe care se găsesc așezate cochet fel de fel de centre de închiriat cele necesare pentru practicarea sporturilor de apă, beach baruri moderne, dar și zone special amenajate dacă vii aici alături de cei mai mici membri ai familiei.
Totodată, vei găsi parcuri acvatice gata să-ți ofere momente distractive, SPA-uri și centre de wellness, unde tratamentele cu minerale din Marea Moartă și împachetările cu nămol din izvoarele termale sunt la mare căutare. Dar și cluburi ori localuri de noapte unde se organizează fie nopți tradiționale bulgărești, fie petreceri tematice, sau festivaluri internaționale.
Dacă ești un împătimit al drumețiilor, nu trebuie ratată din itinerariul tău și "Rezervaţia Naturală Baltata", o zonă de pădure care se întinde pe o suprafață de circa 183.2 ha și care adăpostește o mulțime de plante tropicale, peste 180 de specii de păsări, mai bine de 300 de specii de animale, multe dintre acestea incluse în Cartea Roşie a Bulgariei.
de Mădălina Isar
Sejur Albena Hotel Boryana 3* - de la 30 euro/ noapte/ persoana, cazare cu all inclusive, transport individual. Detalii pe
www.europatravel.ro , call center 021-9407.