Cei mai mulți turiști care ajung la Cornwall vor să se cazeze la hotelul cu numele Regelui Arthur și să mănânce la restaurantul cu același nume. Legenda e atât de bine promovată aici, încât magazinele de suveniruri vând inclusiv replici ale vestitei săbii Excalibur. Una dintre cele mai populare zone din Cornwall este „Coada de aur” (Kernow), cu șesuri și golfuri stâncoase care se întind pe o lungime de 296 km, cu peisaje magnifice și plaje nisipoase. Aici pot fi vizitate localități precum St. Ives, care atrage cel mai mare număr de turiști, Penzance, Mousehole și Land's End, cel mai vestic punct al Marii Britanii.
Amatorii de arhitectură medievală, care merg pe urmele istoriei, pot vizita aici Castelul St Michael's Mount, o fortăreață ridicată pe o insulă stâncoasă, în Golful Mount, în apropierea orașului Penzance. Castelul datează din secolul al XII-lea și a fost construit pe locul unei foste abații Benedictine și precedă, ca perioadă de construcție, vestitul Mont St. Michel din Franța, aflat simetric, pe coasta franceză.
Tot în regiunea Cornwall este și castelul Tintagel, despre care se crede că era al legendarului Rege Arthur. Aici s-au găsit inscripții cu numele Regelui. În faza sa cea mai timpurie, Tintagel a fost, din punct de vedere economic, unul dintre cele mai importante situri din întreaga Britanie, strâns implicat în comerțul cu estul Mediteranei. Faima sa literară a apărut mai târziu, din această semnificație anterioară și, ulterior, a inspirat castelul medieval.
„Am avut la dispoziție trei ore pentru a vizita ruinele castelului Tintagel, la începutul lunii ianuarie, 2023. Priveliștea este puțin spus copleșitoare. Am urcat, am coborât și am mers mult, dar nu am simțit deloc oboseală. Atât datorită aerului oceanic curat, cât și datorită energiei date de acest loc. Recomand minim o zi pentru vizitarea castelului, mai ales că ai ce vedea, pornind de la vederile panoramice uimitoare până la micile detalii – simboluri esoterice. Alte atracții pentru turiști sunt Catedrala din Truro, una dintre cele mai importante din Anglia, sau Lost Gardens of Heligan, o grădină imensă care te transpune în atmosfera filmului „Avatar”, în special seara, când poate fi vizitată decât în perioada Revelionului”, povestește Traian Bădulescu, consultant în turism.
Castelul născut din legendă
Cercetătorii au ajuns la concluzia că Tintagel a fost locuit cel puțin din perioada romană târzie, comunitatea de aici s-a dezvoltat foarte mult începând cu secolele V-VII. În secolul al XII-lea, Tintagel și-a câștigat faimă literară, când Geoffrey de Monmouth l-a menționat ca fiind locul în care a fost conceput Regele Arthur. Asocierea cu legenda Regelui Arthur l-a inspirat pe foarte bogatul Richard, conte de Cornwall, să construiască un castel la Tintagel, la 1230.
„În secolele V și VI, insula pe care se află majoritatea construcțiilor cetății era legată de un istm de mal. Acest istm încă exista în secolul XII, desi era foarte îngust, ulterior prăbușindu-se din cauza vântului oceanic puternic și a eroziunii. De aici provine, probabil, numele cetății și al localității. „Din” sau „tin” înseamnă în limba cornish „fortăreață” sau „bastion natural”, iar „tagell” înseamnă „constricție”. Așa se explică „Din Tagell”, adică fortăreața cu intrare îngustă. În anul 1850, Tintagel a devenit o destinație turistică foarte populară. Richard Byrn Kinsman, vicarul parohiei Tintagel în perioada 1851 – 1894, a asigurat crearea unor trepte tăiate în stânci cu ajutorul unor meșteri locali de carieră, pentru a se facilita accesul către insulă”, mai spune Bădulescu.
Regiunea Cornwall este oarte apreciată și pentru gastronomia sa, mai ales pentru preparate precum „clotted cream”, vestitele „Pasty” și plăcinta cu brânză de oaie. Regiunea este, de asemenea, renumită pentru producția de cidru de măr și pentru vinurile locale. Cornwall oferă o varietate de festivaluri și evenimente de-a lungul anului, inclusiv Festivalul Florilor de Primăvară din Helston, Festivalul International de Muzică din St Ives și Carnavalul din Newquay. Este o zonă preponderent rurală, cu o istorie de mii de ani, una dintre atracțiile turistice fiind drumurile vechi de peste 2000 de ani.