10. Boston, 1872
Deşi nu a fost la fel de extins precum cel din Chicago, din 1871, incendiul din Boston a fost cu siguranţă cel care a produs cele mai costisitoare pagube. Aceasta s-a datorat, în mare parte, faptului că majoritatea daunelor s-au limitat la zona centrală a oraşului şi în cartierele comerciale, astfel că numeroşi oameni şi-au pierdut slujbele şi sute de afaceri au fost distruse. A fost un incendiu atât de devastator încât zeci de companii de asigurări au dat faliment încercând să plătească pentru repararea pagubelor. Din nefericire, incendiul nu ar fi produs atâtea distrugeri dacă departamentul de pompieri al oraşului, suprasolicitat, nu ar fi avut tot felul de probleme, de la blocarea cutiilor cu alarmele de incendiu, la presiunea scăzută a apei şi nepotriviri la cuplarea la hidranţii de apă. În final, această comedie a erorilor a avut drept consecinţă transformarea în cenuşă a 26 de hectare din centrul Bostonului – inclusiv 776 de clădiri distruse şi 20 de oameni morţi.
9. Londra, 1212
Mai puţin cunoscut decât incendiul din 1666, focul care a devastat Londra în 1212 – numit şi Marele Foc de la Southwark – a avut consecinţe nefaste: 3000 de oameni morţi, dintre care mulţi au murit prinşi sub Podul din Londra cuprins de flăcări. Numărul exact al clădirilor distruse nu este cunoscut, însă se ştie că focul a înghiţit cartierul de la sud de râul Tamisa, ce se numea Southwark, şi a lăsat în ruine aproximativ o treime din oraşul vechi. Desigur, acesta nu a fost primul incendiu care a devastat Londra – oraşul a ars şi în 1130, şi apoi iar în 1135 (când a fost distrus oraşul între catedralele St Paul şi St Clement în Westminster). De fapt, între 1130 şi 1666 oraşul era să ardă de cel puţin şase ori, ceea ce face din Londra una dintre cele mai mari „butoaie cu pulbere” ale lumii.
8. Londra, 1666
Londra a ars în numeroase rânduri, dar focul din 1666 este cel mai renumit din istoria sa, în principal pentru că nu a afectat numai cetăţenii Londrei, ci pe ai întregii Anglii. Focul, care a pornit de la o brutărie, a avut puţine victime – conform tuturor mărturiilor, numai şase oameni au murit în flăcări – şi chiar s-a dovedit a fi benefic: zona care a fost cel mai profund afectată s-a dovedit a fi cea a mahalalelor mizere asociate cu Marea Ciumă care făcuse ravagii în oraş cu o vară în urmă. Astfel, focul a contribuit la sterilizarea oraşului, deşi oamenii strămutaţi din cauza incendiului nu au văzut astfel lucrurile.
7. Roma, 64 d.Hr.
Legenda spune multe; dar dincolo de mituri, e sigur că flăcările au cuprins capitala Imperiului Roman; nu există nicio dovadă că împăratul Nero ar fi cântat în timp ce oraşul ardea. Tot de domeniul legendei este şi ideea că Nero ar fi incendiat Roma, ca parte a unui plan de a sustrage anumite proprietăţi pentru un nou palat. Cel mai probabil acestea sunt informaţii furnizate după moartea împăratului de către oponenţii săi. Ceea ce se cunoaşte despre acest incendiu, prin intermediul istoricului Tacitus, este că s-a extins rapid şi a ars timp de cinci zile şi jumătate, lăsând 10 din cele 14 cartiere ale Romei fie complet distruse, fie cu pagube mari. De asemenea, se pare că, deşi Nero nu a fost responsabil pentru izbucnirea incendiului, l-a folosit drept pretext pentru a persecuta populaţia creştină, care a fost găsită de mulţi vinovată.
Continuarea pe historia.ro
