Antena 3 CNN Life Topuri Românii, "campioni mondiali" la vicii. Topul care arată cea mai mare dependență a locuitorilor din România

Românii, "campioni mondiali" la vicii. Topul care arată cea mai mare dependență a locuitorilor din România

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 22:21 21 Ian 2024 Modificat la 22:21 21 Ian 2024

Conform unui studiu, românii sunt dependenţi de alcool, astfel ţara noastă ocupă locul unu cu un consum de 16,9 litri pe cap de locuitor adult.

România mai figurează şi în top 10 țări în ceea ce priveşte consumul de antibiotice, cu un număr de 28,5 doze consumate zilnic la 100 de mii de locuitori.

Următoarea poziţie este ocupată de Letonia, ţara în care locuitorii par să iubească şi ei alcoolul, dar şi jocurile de noroc, iar locul trei este ocupat de Australia, unde conform studiului, numeroși australieni sunt dependenți să întrețină relații intime.

Citește și: Condamnare la închisoare pentru un român beat, care a făcut scandal într-un avion care zbura spre Aeroportul Otopeni

Clasamentul este completat de Franţa şi Statele Unite unde cetăţenii sunt dependenţi de cofeină, urmat apoi de Marea Britanie ai cărei locuitori iubesc foarte mult zahărul.

Topul este închis de Chile, Lituania şi Bulgaria, unde 49% dintre locuitori sunt fumători, dar și de Cehia, unde consumul de bere este la cote semnificative.

Studiul mai arată că cetățenii cu o situație financiară bună sunt mai înclinați să întrețină respectivele vicii, fiind, totodată, mai predispuși să devină dependenți.

×
x close