Pistolul folosit de regretatul Sean Connery, armă semiautomatică Walther PP care, împreună cu modelul său mai mic PPK, a devenit una dintre cele mai cunoscute imagini ale francizei James Bond, este așteptat să se vândă cu o suma între 150.000 și 200.000 de dolari, conform reprezentantului casei de licitații Julien's Auctions, citat luni de Reuters.
„Silueta lui 007 ținând această armă va deveni cea mai iconică imagine a francizei James Bond și una dintre cele mai recunoscute referințe ale culturii pop din toate timpurile”, a declarat Martin Nolan, directorul executiv al Julien’s Auctions, într-un comunicat.
"Pistolul provine de la furnizorul original BAPTY din Marea Britanie, care l-a vândut la licitație în 2006." confom Julien’s.
Pistolul este elementul central dintr-o colecție peste de 500 de obiecte memorabile de la Hollywood, care include și casca pe care Tom Cruise a purtat-o în „Top Gun” dar și prima rochie purtată de Michelle Obama, care a fost vreodată scoasă la licitație.
Pistolul a fost folosit de Sean Connery în filmul „Dr. No ”, în anul 1962.
Connery, primul actor care a interpretat rolul lui James Bond pe ecran, a murit pe 31 octombrie, la vârsta de 90 de ani. El a devenit cunoscut publicului în special pentru portretizarea lui James Bond, fiind primul care a adus rolul pe marele ecran. Actorul scoţian a apărut în şapte dintre thriller-urile de spionaj ale seriei Bond.