Antena 3 CNN Life Timp liber Patru ani de InnerSound – concerte în Estonia și la București, acesta în memoria Teodorei Maftei, care și-a pierdut viața în incendiul de la Colectiv

Patru ani de InnerSound – concerte în Estonia și la București, acesta în memoria Teodorei Maftei, care și-a pierdut viața în incendiul de la Colectiv

2 minute de citit Publicat la 16:14 25 Noi 2015 Modificat la 16:14 25 Noi 2015
AFIS_ InnerSound 3 Decembrie.jpg
Singurul festival de arte noi din România, InnerSound New Arts Festival, marchează al patrulea an de existență printr-o serie de concerte eveniment: șapte piese ale unor cunoscuți compozitori contemporani din Estonia, Germania, Franța. Islanda, SUA și România vor putea fi ascultate în cadrul Serii de Film Mut, în interpretarea Ansamblului de Muzică Nouă Tallin, din Estonia.

Conceptul original al Serii de Film Mut, organizată în premieră în cadrul festivalului din România și aducând împreună regizori, compozitori și muzicieni cunoscuți care interpretează live creații originale care însoțesc filmele mute, s-a deplasat pentru prima dată în afara României, astfel încât primele două concerte au avut loc în Estonia, în zilele de 20 și 22 noiembrie, organizate de secțiunea Animated Dreams a festivalului Black Nights Tallinn în colaborare cu Ensemble for New Music Tallinn.

Concertul din București va avea loc în data de 3 decembrie, ora 19:30 la sediul palatului Spayer (Inspayer Batiștei nr 24).



Evenimentul de la București este dedicat memoriei fotografei și prietenei InnerSound Teodora Maftei, cea care a fost alături de organizatori încă de la înființare, participând cu lucrări în expozițiile de fotografie, ca performer și cu maximă discreție în echipa de promovare a festivalului. Teodora iubea muzica în orice formă, de la Bach la muzica rock și până la cele mai inedite experimente ale muzicii contemporane culte. Muzica, poezia și fotografia au constituit reperele cele mai importante ale vieții Teodorei. Ne dorim ca energia și entuziasmul prietenei noastre să se transmită pozitiv urmatoarelor generații de artiști, de aceea, începând cu ediția 2016, premiul de fotografie al InnerSound New Arts Festival se va numi „Premiul Teodora Maftei”.

Totodată, concertul In Memoriam Teodora Maftei este și o reaminitire a faptului că victimele incendiului din Colectiv vor avea nevoie de mulți ani de recuperare fizică , și, mai ales, psihică și sufletească. După ce rănile se vor vindeca, ei vor avea nevoie de timp, energie și resurse materiale pentru a regăsi frumosul și binele din jurul lor. Îi putem ajuta donând în conturile puse la dispoziție publicului în mass media.
Intrarea la concert este liberă.


Programul cuprinde prime audiții mondiale, prime audiții estoniene și prime audiții românești în Estonia:

Brice Catherin (FR-CY) / David O’Reilly (US) “Mountain”
Alexander Schubert (DE) “Hello”
Märt-Matis Lill (EE) / Priit Tender (EE) “Bird Flu”
Yair Klartag (IL-US)/ Rainer Kohlberger (AT) “Pros Mathematikous”
Diana Rotaru (RO)/ Anda Puscas (RO) “Edge”
Ove-Kuth Kadak (EE)/ Kiwa Noid (EE) “Ripple Underneath”
Sabina Ulubeanu (RO) / Mirona Radu (RO) “Ana”

Interpretează Ensemble for New Music Tallinn format din :
Mari-Liis Vihermäe (flaut)
Helena Tuuling (clarinet)
Merje Roomere (vioară)
Talvi Nurgamaa (violă)
Paul-Gunnar Loorand (violoncel)
Arash Yazdani (dirijor)

Intrarea la concert este liberă.
RSVP



×
x close