Autoritățile gălățene au semnat joi contractul de lucrări pentru amenajarea a două piste de bob suspendat în Parcul de Aventură "EscapeLand" din Pădurea Gârboavele. Lungimea celor două piste este de peste 1,5 kilometri.
În cadrul investiției vor mai fi amenajate piste de biciclete, un turn de cățărare de 10 metri înălțime, locuri de joacă pentru copii și spații de relaxare pentru adulți. Lucrarea a fost comandată de Consiliul Județean Galați.
"Parcul de Aventură va oferi și mai multă distracție, și mai multă adrenalină. Celebrul bob suspendat ajunge și la Galați. Adică peste 1,5 kilometri de senzații tari și experiențe memorabile în mijlocul pădurii.
Mai mult, vom avea singura pistă din România cu sistem de frânare gravitațional, oferind experiențe de neuitat. În plus, tot în Parcul de Aventură, vom realiza și peste 7 kilometri de piste de biciclete, atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști, una dintre piste urmând să fie amenajată pentru competiții internaționale de mountain bike", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea investiției este de aproximativ 14,5 milioane de lei, iar lucrările vor fi efectuate de o asociere de firme din România și Germania cu experiență în acest domeniu.