Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Valentina Lisitsa, supranumită „pianista YouTube”, vine în România. E una dintre cele mai neconvenţionale şi puternice artiste ale momentului

Valentina Lisitsa, supranumită „pianista YouTube”, vine în România. E una dintre cele mai neconvenţionale şi puternice artiste ale momentului

3 minute de citit Publicat la 13:37 17 Oct 2013 Modificat la 13:37 17 Oct 2013
Valentina Lisitsa, supranumită „pianista YouTube”, vine în România. E una dintre cele mai neconvenţionale şi puternice artiste ale momentului
„Intensă”. „Urmașa lui Rahmaninov”. „Un Justin Bieber al muzicii clasice” în termeni de succes la public, după cum o descrie presa internațională: la începutul anului 2013, canalul său de YouTube a depășit 60 de milioane de vizualizări, concertul pe care l-a susținut anul trecut pe scena prestigioasei Royal Albert Hall (Londra) în fața unui public de 8.000 de spectatori a fost transmis și online prin live streaming, fiind urmărit de alți 100.000 de oameni, iar în acest an a fost invitată la BBC Proms, unul dintre cele mai importante și puternice festivaluri de muzică clasică din lume. Pianista americană de origine ucraineană Valentina Lisitsa, singura artistă care a reușit să apropie muzica clasică de public folosindu-se de puterea Internetului și a rețelelor de socializare, aduce lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov și Liszt într-un recital extraordinar pe scena Ateneului Român.


Cunoscuta pianistă Valentina Lisitsa va urca pe scena Ateneului Român pe 5 noiembrie, de la ora 19.00, pentru un recital extraordinar, un tur de forță în termeni de virtuozitate pianistică. Valentina Lisitsa va interpreta 6 dintre “Preludiile” de Rahmaninov, 8 dintre “Nocturnele” de Chopin, una dintre cele mai grele și mai frumoase sonate de Beethoven, celebra „Apassionata” și tulburătoarea „Totentanz”, de Liszt.

Acesta este primul recital susținut de Valentina Lisitsa în România și face parte dintr-un amplu turneu internațional: înainte de venirea la București, pianista a urcat concertat la Berlin, Köln, Taipei, Washington, New York, și urmează să ajungă în America de Sud și în Statele Unite.

Biletele pentru evenimentul de la București se pot achiziționa online, prin rețeaua Eventim, precum și în format fizic de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești. Organizatorul recitalului este Rama Events.

În luna martie, Valentina Lisitsa a lansat alături de cunoscuta London Symphony Orchestra primul CD cu integrala concertelor pentru pian de Rahmaninov într-o interpretare atât de apropiată de însuși interpretările compozitorului încât presa internațională a numit-o “urmașa lui Rahmaninov”. Chiar la începutul acestei luni, a scos pe piață un LP special, cu lucrări de Liszt, pentru care a înregistrat șnur, fără editări, astfel încât sunetul imprimat să fie asemenea unei interpretări live.

Valentina Lisitsa este un artist serios. Ce o definește e fervoarea și dorința cu care se apleacă asupra partiturii pentru a ajunge la esența unei piese muzicale”, scria The Daily Telegraph.

Cu părul său blond-platinat, plină de forță și având tehnica unei legende precum Martha Argerich, Valentina Lisitsa a revoluționat muzica clasică: a păstrat calitatea celor mai rafinate interpretări și, în același timp, a venit în întâmpinarea publicului, cu ajutorul tehnologiei. A cunoscut succesul mai întâi folosindu-se de mediul online și apoi l-a transformat în succes în sălile de concerte, alături de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii, pe unele dintre cele mai importante scene internaționale: Carnegie Hall (New York), Royal Albert Hall (Londra), Avery Fisher Hall (New York), Musikverein (Viena). Anul trecut semna cu casa de discuri Decca, una dintre cele mai bine cotate case de discuri de pe piața internațională a muzicii clasice.

În vremuri în care în muzica clasică, percepută ca sobră și elititstă, se simte din ce în ce mai mult nevoia la nivel mondial de mijloace de promovare alternative, Valentina Lisitsa este deja cu un pas înainte: e artistul cu cel mai mare impact în mediul online. Doar pe canalul YouTube pe care și l-a creat singură, încă din anul 2007, interpretările ei au o medie de 50.000 de vizualizări pe zi, echivalentul unui recital live în fața unui stadion plin de oameni. Este un artist cu viziune: îmbină neconvenționalul și puterea proiectelor inedite pentru a face cunoscută muzica marilor compozitori, așa cum mărturisea într-un interviu. În anul 2006 a inițiat, cu susținerea Decca, o serie de concerte de muzică clasică în cluburile de noapte din Berlin: proiectul s-a numit The Yellow Lounge și a avut ca scop atragerea publicului tânăr spre muzica clasică. A cântat la Paris și la Londra pentru trecători, la pianele instalate pe stradă – “Street Pianos”.

Născută la Kiev, în Ucraina și stabilită, din 1991, în Statele Unite ale Americii, Valentina Lisitsa a început să cânte la pian de la vârsta de trei ani și jumătate, urmând apoi cursurile unei școli de muzică pentru copii supradotați. După ce a renunțat să aibă un manager și și-a creat singură căi de promovare - printre înregistrările postate pe YouTube se numără acces video full la sesiuni de repetiții de câte 14 ore pe zi, timp de două săptămâni – Valentina Lisitsa face astăzi înconjurul lumii cu recitaluri și concerte live și răspunde singură tuturor fanilor – doar pagina de Facebook are peste 30.000 de likeuri.



×
x close