El a cucerit atât publicul, cât şi criticii, care nu i-au putut găsi decât un singur reproş - numele de familie, greu de pronunţat.
Concursul "Ti Lascio una Canzone", care a debutat în 2008, este practic o întrecere a celor mai iubite cântece din istoria muzicii uşoare italiene. Interpretarea lor este încredinţată unor copii între 7 şi 12 ani. Competiţia are zece etape preliminare, dintre care tânărul român a câştigat, anul acesta, două, cu melodiile "Profeta non saro'", din repertoriul lui Demis Roussos, şi "Canzone per te", a lui Sergio Endrigo.
Pentru finală, Ştefan a interpretat, din nou, "Profeta non saro'", care a primit cele mai multe voturi ale telespectatorilor. După însumarea notelor acordate de juriu şi de publicul din sală, melodia susţinută de român s-a situat în fruntea clasamentului final.
Elev la colegiul naţional Octav Băncilă din Iaşi, Ştefan Atirgoviţoaie este bine cunoscut de publicul italian, în pofida vârstei destul de fragede. El participă la concursuri din Peninsulă încă din 2008 iar anul acesta a cucerit prestigiosul trofeu "Sanremo Junior". Acesta s-a adăugat unei impresionante colecţii de premii naţionale şi străine. Interesant este că, la colegiu, Ştefan nu studiază canto, ci pianul.
Nu este pentru prima dată când românii se evidenţiază la concursul "Ti Lascio una Canzone". Anul trecut, premiul juriului i-a revenit Mădălinei Lefter, pe care publicul din ţară a putut-o, apoi, vedea, între altele, şi la Antena 1.