Nu a dat nimănui nimic de bănuit. În ultima zi de viaţă, Mădălina a făcut ce ştia mai bine - a cântat. A fost la repetiţii, a mers la cumpărături iar târziu în noapte a ciocnit un pahar de şampanie cu soţul ei. Câteva ore mai târziu a fost găsită fără suflare, în holul vilei sale.
Mădălina şi soţul ei Petru au făcut un popas la studioul din Calea Victoriei. S-a întâlnit cu colegii de formaţie şi a repetat până în jurul orei 10 seara. Duminică, pe 18 iulie, urma să cânte la Brăila.
Un pic mai retrasă ca de obicei, dar la fel de plină de viaţă pe scenă. La plecare, spre zece seara, le-a spus colegilor de trupă, la revedere. Simplu, ca şi cum a doua zi se revedeau.
S-a urcat în maşină cu soţul ei, cu Puiu. Au oprit la un supermarket din zona Băneasa, pentru câteva cumpărături.
Mădălina şi soţul ei au ajuns acasă, la vila lor din Otopeni, puţin după miezul nopţii. Chiar dacă se ştie cât de cât ce s-a întâmplat în spatele acelor porţi, va rămâne un mister ce-a fost în sufletul Mădălinei.
Înainte de a se culca, au sărbătorit câteva clipe. Doar era ziua ei! Au ciocnit un pahar de şampanie, iar Puiu i-a spus "La mulţi ani". S-au pus apoi în pat, în dormitorul de la etaj. În jurul orei 1.00, soţul artistei a adormit.
Nu se ştie dacă Mădălina a dormit sau nu vreo clipă. La ora 2.31 de minute era cu siguranţă trează. Atunci a scris pe telefonul ei mesajul de adio.
"Ca şi cum ar fi fost întoarsă cu cheia s-a dus şi a făcut gesturile, a făcut manevrele care au dus la decesul ei în mod automat. Erau in mintea ei, erau segmentate acolo şi nimic nu putea s-o întoarcă din direcţia respectivă", susţine fostul şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei.
A coborât scările, îmbrăcată doar în trening şi a înghiţit un pahar uriaş de otravă. Îl avea pregătit. Efectul a fost atât de puternic încât nu a mai avut timp să expedieze mesajul. I s-a făcut rău şi a căzut secerată pe hol, lângă baie, la parter.
La 5 şi jumătate Puiu a remarcat că Mădălina nu e în pat. A strigat-o, dar nu a primit niciun răspuns. A ieşit s-o caute iar jos a găsit-o fără suflare. A sunat la Salvare.
Când a ajuns ambulanţa, la 6 fără un sfert, nu s-a mai putut face nimic. A fost chemat şi un medic. Dar era prea târziu. Pentru Mădălina Manole, clepsidra cu clipe s-a golit.
Şi totuşi, ceva nu se leagă. Deşi rezultatele autopsiei dau, teoretic, un verdict clar - sinucidere, renumiţi criminalişti români susţin că moartea Mădălinei Manole iese din tipare. Aşa că le recomandă anchetatorilor să nu renunţe la nicio variantă până nu vor răspunde la câteva întrebări.
Două mari dileme rămân să fie desluşite de ancheta procurorilor pentru ca nicio suspiciune să nu mai planeze asupra morţii Mădălinei Manole.
Care este motivul?
Orice sinucidere are un motiv. Deocamdată, în cazul fetei cu părul de foc, acesta este neclar. Părea o femeie împlinită. După încercări disperate, dăduse naştere copilului pe care îl dorise o viaţă, iar cariera ei părea că reînfloreşte. Se pregătea de lansarea unui nou album şi de turnee în întreaga ţară.
Un răspuns la întrebarea "De ce?" l-ar fi putut da chiar Mădălina, în ultimul mesaj. Însemnarea, salvată în memoria telefonului, adresată familiei dar netrimisă, este şi ea privită cu suspiciune de criminalişti. Acest gen de comunicare s-ar realiza între oameni aflaţi în locuri diferite, în oraşe diferite. În niciun caz între oameni care se află în aceeaşi casă.
SMS-ul adânceşte dilema
Clarificarea ultimelor momente din viaţa Mădălinei Manole reprezintă cheia anchetei. Toţi cei care au văzut-o pe tânără în ziua de dinaintea morţii vor fi audiaţi la Parchet, iar anchetatorii au cerut deja imagini de pe camerele de supraveghere de pe DN1 pentru a vedea dacă soţul cântăreţei a minţit când a spus că au fost la cumpărături în seara întâmplării.
Deocamdată, la dosar este o singură certitudine. A murit după ce a înghiţit o substanţă toxică. Rezultatele finale ale anchetei procurorilor vor fi făcute publice cel mai probabil peste o lună.
Observator