Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Ştia că va muri dacă nu îşi va schimba stilul de viaţă. Când vom afla ce a ucis-o pe Whitney Houston

Ştia că va muri dacă nu îşi va schimba stilul de viaţă. Când vom afla ce a ucis-o pe Whitney Houston

<1 minut de citit Publicat la 07:22 14 Feb 2012 Modificat la 07:22 14 Feb 2012
Ştia că va muri dacă nu îşi va schimba stilul de viaţă. Când vom afla ce a ucis-o pe Whitney Houston
Foto: joemygod.blogspot.com
Abia peste câteva săptămâni se vor afla rezultatele testelor toxicologice care ar putea arăta cauza morţii lui Whitney Houston. Anunţul vine de la anchetatori, care, deocamdată, se feresc de orice speculaţie. Presa tabloidă nu are, însă, atâta răbdare şi a dat deja verdictul: regretata artistă a fost victima abuzului de calmante şi alcool.

Whitney Houston a recunoscut, nu o dată, că obişnuia să ia calmante puternice. I-a mărturisit însă celebrei Oprah Winfrey că uitându-se la ce a păţit Michael Jackson, şi-a dat seama unde ar putea s-o ducă abuzul de astfel de substanţe.

Un lucru este sigur. Artista nu a fost victima unei agresiuni. Motiv pentru care anchetatorii au permis familiei să ridice trupul şi să-l transporte în New Jersey, unde ar putea avea loc funeraliile. Aproape toţi membrii familiei sunt acum la Los Angeles, unde a avut loc tragedia. Inclusiv fostul soţ al lui Whitney, Bobby Brown, pe care presa l-a vânat pe aeroport.

Rudele nu au dat deocamdată detalii despre înmormântarea cântăreţei, deşi fanii şi-ar dori să ia parte la ceremonie.


×
x close