Moderatorul emisiunii "În gura presei" s-a apucat de cântat! După legendarul moment în care Badea şi-a arătat calităţile vocale în cadrul emisiuni "Neatza cu Răzvan şi Dani", jurnalistul a cântat în direct, la "Acces Direct", împreună cu trupa Magnolia.
Mai mult decât atât, Badea a făcut, în exclusivitate, în cadrul aceleiaşi emisiuni un duet muzical cu Delia Matache.
Badea a fost felicitat de majoritatea pretenilor, printre care şi Mihai Gâdea, pentru acest început, însă Alessandra Stoicescu a declarat că-şi doreşte ca Mircea să eşueze în această încercare şi să se întoarcă la ce ştie să facă mai bine: să scrie şi să vorbească.
Însă asta nu e tot! Badea s-a apucat de cântat în toată regula. Astfel, acesta va susţine alături de Magnolia un concert incediar în cafeneaua "Hard Rock Caffe" sâmbătă, 9 octombrie, începând cu orele 22:30.
Antena3.ro