Se împlinesc doi ani de la decesul megastarului Michael Jackson. El a încetat din viaţă la vârsta de 50 de ani, iar cauzele sunt încă învăluite în mister. Michael a rămas în memoria tuturor ca un artist care a redefinit muzica şi dansul. Moştenirea lăsată de Regele muzicii Pop este dusă însă mai departe de fanii săi din întreaga lume.
Muzica lui Michael a atins vieţile multor oameni, trecând de barierele impuse de vârstă, religie sau naţionalitate. Dovada vie este o bunică din China, care la 65 de ani continuă să facă furori când interpretează coregrafiile superstarului.
Şi studenţii din Chile s-au inspirat din munca artistului şi au folosit deja faimosul dans din Thriller în timpul unui protest ţinut în faţa parlamentului.
Familia lui Michael îşi aminteşte cu durere de momentul în care a aflat de decesul artistului.
Printre tributurile aduse Regelui Pop se numără şi filmul This is it, care prezintă pregătirile făcute de Michael pentru ultimele sale concerte care urmau să aibă loc în Londra, pe arena O2.
Filmul a avut încasări de peste 250 de milioane de dolari în întreaga lume, devenind documentarul cu cele mai mari câştiguri din toate timpurile.
Tot în memoria lui Michael a luat fiinţă şi proiectul "Behind the mask".
Mii de fani ai artistului din întreaga lume au participat la această iniţiativă în semn de omagiu al vedetei lor preferate, făcând parte din cel mai nou videoclip post-mortem al lui Michael.
Potrivit declaraţiilor oficiale, Michale Jackson a murit după ce doctorul său, Conrad Murray, i-a administrat o doză letală de Propofol. În momentul de faţă, medicul este judecat, iar dacă va fi găsit vinovat, poate primi până la patru ani în spatele gratiilor. Artistul a lăsat n urmă trei copii, Blanket, Prince şi Paris.