Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Scandal în Marea Britanie, din cauza prețurilor biletelor la concertul trupei Oasis: Guvernul intervine și anunță verificarea tarifelor

Scandal în Marea Britanie, din cauza prețurilor biletelor la concertul trupei Oasis: Guvernul intervine și anunță verificarea tarifelor

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 16:39 02 Sep 2024 Modificat la 16:39 02 Sep 2024
turneu concerte trupa oasis
Afiș de promovare pentru turneul de revenire al trupei Oasis, în Londra. Sursa foto: Profimedia Images

Guvernul britanic a anunţat că doreşte să analizeze practica ''tarifării dinamice'', care a dus la o explozie a preţurilor biletelor pentru concertele din cadrul turneului de revenire al trupei Oasis, spre marea nemulţumire a fanilor, informează luni AFP, potrivit Agerpres.

Cunoscutul grup de britpop Oasis a anunţat săptămâna trecută că se reface pentru o serie de concerte în vara anului 2025 în Regatul Unit şi Irlanda, stârnind un entuziasm fenomenal, la 15 ani după destrămare.

Însă, sâmbătă, după ce au aşteptat chiar şi câteva ore pe platformele de vânzare a biletelor, în special pe gigantul Ticketmaster UK, mulţi fani au avut neplăcuta surpriză de a li se oferi locuri mult mai scumpe decât preţurile anunţate înainte de punerea în vânzare.

Astfel, unele bilete afişate iniţial la circa 150 de lire sterline (178 de euro) au fost oferite la peste 350 de lire sterline.

În faţa indignării, ministrul Culturii, Lisa Nandy, a promis duminică seara că Guvernul va examina această practică denumită "tarifare dinamică", larg răspândită pentru achiziţionarea biletelor de avion, spre exemplu, şi care începe să fie folosită şi în industria muzicală.

Aceasta constă în ajustarea în timp real a preţului de vânzare la cererea consumatorilor - cu cât cererea pentru un anumit produs este mai mare, cu atât preţul creşte.

Ministrul a declarat că este "profund deprimant să existe preţuri extrem de umflate, care îi privează pe fanii obişnuiţi de orice şansă de a se bucura de trupa lor preferată pe scenă". Lisa Nandy a afirmat că intenţionează să lucreze la implementarea unui sistem "mai echitabil".

Guvernul va include "subiectele transparenţei şi utilizării tarifării dinamice" într-o consultare planificată privind protecţia consumatorilor, a promis Lisa Nandy.

Acuzată că ar fi responsabilă pentru această situaţie, compania Ticketmaster UK s-a apărat sâmbătă, afirmând că "organizatorul" turneului, adică promoterii şi Oasis, au ales să stabilească preţurile locurilor "în funcţie de valoarea lor comercială", validând astfel aplicarea unei tarifări dinamice.

Înainte de Oasis, o controversă similară a însoţit vânzarea de bilete prin Ticketmaster pentru turneul din 2023 al cântăreţului american Bruce Springsteen în Statele Unite. Din cauza tarifării dinamice, unele dintre bilete au fost vândute cu câteva mii de dolari. 

×
Parteneri
x close