Un show ce nu s-a mai văzut în România şi zeci de mii de oameni în extaz. Duminică seară, a cântat Rammstein la Bucureşti. Scena a fost în flăcări, la propriu, scânteile au curs din toate părţile, iar melodiile i-au înnebunit pe fani. A fost totuşi o mare nemuţumire... la un moment dat, spectacolul s-a încheiat.
Îmbrăcat în uniformă şi cu un şorţ de măcelar pe deasupra, aşa şi-a făcut apariţia pe scena festivalului solistul trupei Rammstein. Iar când a început să cânte, din gura lui au ieşit nu numai cuvintele melodiei, ci o lumină albă. Scena s-a aprins de la primele acorduri.
Show-ul a fost regizat cu mare grijă: Till Lindemann şi-a schimbat de mai multe ori ţinutele, pentru ca la a treia melodie să apară îmbrăcat ca un vânător, cu o puşcă în mână, pe care a şi folosit-o.
Şi a fost doar începutul. Flăcările, atât de puternice încât le simţeai căldura de la câţiva metri, au năvălit din toate părţile, chiar şi din măştile pe care le aveau pe faţă trei dintre membrii formaţiei. Scânteile au aprins scena, iar câteva rachete dirijate au plecat dinspre scenă spre cer şi spre public.
Însă momentul care i-a lăsat cu gurile căscate şi mâinile ridicate a fost cel în care clăparul Flake s-a lăsat plimbat cu o barcă pneumatică pe braţele fanilor.
Aşa cum a fost întreg concertul, aşa a fost şi finalul său. Nemţii şi-au plecat capetele în faţa zecilor de mii de oameni care au venit la concert şi şi-au luat rămas bun aşa cum se cuvine.
Observator