Primul contract de înregistrări al trupei The Beatles va fi scos la licitaţie luna viitoare. Iar colecţionarii care vor să pună mâna pe acest document preţios trebuie să scoată din buzunare cel puţin 150.000 de dolari, cât e preţul de pornire.
Contractul a fost semnat de trupă în Hamburg, Germania, în 1961, în timpul sesiunilor de înregistrări pentru single-ul "My Bonnie".
Trupa a înregistrat cântecul tot în Hamburg, acelaşi loc unde Beatles a început să cânte în cluburi înainte să atingă succesul internaţional.