Vineri, 6 iunie de ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti are loc premiera TOSCA de Giaccomo Puccini, în regia lui Alfred Kirchner și scenografia lui Karl Kneidl.
Cu o carieră internaţională de excepţie, dirijoarea Keri-Lynn Wilson va conduce primele reprezentaţii ale noii producţii Tosca, pe scena Operei bucureştene. Keri-Lynn Wilson este apreciată atât ca dirijor al orchestrelor simfonice, cât şi al spectacolelor de teatru liric. În stagiunea 2005-2006, artista a debutat la Opera “Mariinski" din Sankt Petersburg cu „La Bohème” şi „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, apoi a dirijat la Opera din Trieste “La Cenerentola” de Gioachino Rossini. La Opera din Bari a condus producţia „Werther” de Jules Massenet, cu Marcelo Alvarez în rolul titular, iar la Opera Naţională din Kiev “Turandot” de Giacomo Puccini.
Printre invitaţii speciali ai noii montări se numără soprana Iano Tamar – Georgia (rolul Floria Tosca), tenorii Lorenzo Decaro –Italia, Daniel Magdal, Bogdan Roman Zahariea (Mario Cavaradossi) şi baritonul Luis Ledesma - Mexic, pentru care rolul Scarpia reprezintă control şi putere, are acea eleganţă malefică pe care alte personaje ale lui Puccini n-o au.
Solistul italian Lorenzo Decaro îl înlocuieşte pe tenorul Marcello Giordani, devenit indisponibil în ultimul moment, din cauza unor probleme de sănătate.
Premiera mondială a avut loc la 14 ianuarie 1900 la Teatro Costanzi, astăzi Opera di Roma, rolul titular fiind interpretat de cântăreaţa româncă Hariclea Darclée, pentru care a fost compusă aria „Vissi d’arte, vissi d’amore” („Am trăit arta, am trăit iubirea”). După premieră, criticul Lodi scria în publicaţia „Il Messaggero”: „O revăd încă pe Hariclea Darclée cu frumosul ei obraz scăldat în lacrimi, cântând „Vissi d’ arte”, pradă unei sublime abandonări. Ea a avut accente de neuitat, fiecare frază, fiecare cuvânt izvorau din inimă (...). Încă de la primele măsuri teatrul s-a scăldat în bucuria melodiei, emoţionându-se şi palpitând împreună cu protagonista (...).
Dirijor de origine canadiană, Keri-Lynn Wilson şi-a început cariera muzicală ca instrumentistă, studiind pianul, vioara şi flautul. A absolvit Şcoala de Muzică Juilliard din New York. Pentru dirijat s-a pregătit cu Otto-Werner Mueller şi a debutat în această postură în 1990 cu Orchestra Centrului Naţional de Artă Canadian. De asemenea, a lucrat ca asistentă a lui Claudio Abbado la Festivalul de la Salzburg.
Keri-Lynn Wilson a colaborat cu numeroase orchestre din lume, precum Filarmonica din Montreal, cea din Toronto, din Los Angeles şi Saint Louis. A dirijat „Madama Butterfly” la Leipzig cu Orchestra Gewandhaus, „La Bohème”, „Turandot” şi „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, „Rigoletto” de Giuseppe Verdi cu Orchestra Fundaţiei „Toscanini” (în mai multe teatre italiene), „Tosca” de Giacomo Puccini la Staatsoper din Viena, „La Bohème” la Opera din Bilbao şi „Il barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini la Teatro Maggio Musicale din Florenţa. De asemenea, a fost invitată ca dirijor să conducă orchestre din oraşe precum Roma, Nisa, Torino, Rotterdam, Verona, Ancona, San Francisco, Vancouver, Leipzig, Florenţa, Atena, Hong Kong etc.
Soprana Iano Tamar este din Georgia şi a studiat pianul şi arta cântului la conservatorul din Tiflis. După debutul său de excepţie în opera „Semiramida” de G. Rossini la Pesaro, Iano Tamar a cântat Lina în „Stiffelio” de G. Verdi sub bagheta dirijorului Gianandrea Gavazzeni, Alice din „Falstaff” şi Lady Macbeth din „Macbeth” de acelaşi compozitor la Teatro alla Scala, în conducerea muzicală a dirijorului Riccardo Muti. Aceste roluri au marcat debutul unei cariere internaţionale de succes fiind aclamată pe cele mai importante scene ale lumii. Astfel, artista a interpretat Medea din „Medea in Corinto” de Simon Mayr la Viena, Lady Macbeth din „Macbeth” de G. Verdi la Hamburg, Desdemona din „Otello” de G. Verdi la Tokyo. A mai cântat roluri precum Elisabeta din „Don Carlos” de G. Verdi, Elvira din „Ernani” de acelaşi compozitor şi Mathilde din „Wilhelm Tell” de G. Rossini, toate la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden din Londra Iano Tamar a cântat în opera „Un giorno di regno” („O zi de domnie”) de Giuseppe Verdi. De-a lungul carierei a colaborat cu teatre de prestigiu ca Teatro La Fenice din Veneţia, a interpretat Tosca din opera cu acelaşi nume de Giacomo Puccini la Geneva, Leonora din „Il trovatore” („Trubadurul”) de G. Verdi la Festivalul de la Bregenz (Austria) etc.
Iano Tamar a mai colaborat cu teatre precum Opera de Stat Bavareză din München, Deutsche Oper din Berlin, Opera din Hamburg, Teatro Liceu din Barcelona, Opera din Lisabona, Opera La Monnaie din Bruxelles, Opera Bastille din Paris şi multe altele.
Tenorul italian Lorenzo Decaro s-a născut la Noicattaro, în provincia Bari, şi a început studiul muzicii în localitatea natală. A absolvit Conservatorul „N. Piccinni” din Bari la secţia Interpretare Instrumentală, apoi a obţinut, la aceeaşi instituţie de învăţământ, diploma în Arta Cântului.
Lorenzo Decaro a fost finalist al Concursului Internaţional de Canto de la Brescia, ediţia 2006, avându-l ca preşedinte al juriului pe baritonul Giorgio Zancanaro. El a cântat în Gala Lirică de la Teatrul din Verona, a debutat în rolul Des Grieux din „Manon Lescaut” de Giacomo Puccini la Teatro Comunale din Modena şi la Teatro Municipale din Piacenza, iar în urma acestor succese a fost solicitat să interpreteze Cavaradossi din „Tosca” de Puccini la Teatro Carlo Felice din Genova şi la Teatro Grande din Pompei, în cadrul Campania Teatro Festival 2010.
Specializat în roluri pucciniene, Lorenzo Decaro a cântat rolul Cavaradossi în mai multe teatre din Italia, în 2012 debutând şi pe scena Teatro alla Scala din Milano. Vocea sa se încadrează în categoria tenor liric, astfel încât din repertoriul său nu lipsesc rolurile principale pentru tenori din operele „Norma” de Vincenzo Bellini, „Medea” de Luigi Cherubini, „Madama Butterfly” şi „La Bohème” de Giacomo Puccini etc. El a mai interpretat Cavaradossi din „Tosca” la Teatro Regio di Torino, la Teatro La Fenice din Veneţia, la Opera din Bonn etc.
Baritonul Luis Ledesma interpretează adesea eroii şi personajele negative din operele compozitorilor Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini, dar s-a specializat şi în creaţii ale genului belcanto. De-a lungul timpului, repertoriul său a inclus de asemenea lucrări franceze şi alţi compozitori ai curentului verist.
Luis Ledesma a debutat deja în mai multe teatre importante din lume printre care Teatro alla Scala din Milano, la Teatro Liceu din Barcelona în Alphonse din „La Favorita” de Gaetano Donizetti, în Riccardo din „I puritani” de Vincenzo Bellini şi în Marcello din „La Bohème” de Giacomo Puccini. Abordând un repertoriu variat, Luis Ledesma a cântat la Teatro Municipal din Santiago Escamillo din „Carmen” de Georges Bizet, Marcello din „La Bohème” de Giacomo Puccini la Semperoper din Dresda, mai multe roluri verdiene la Opera din Köln, dar şi Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini la Teatro Colon din Buenos Aires.
Luis Ledesma este cunoscut pe scenele de operă din Statele Unite ale Americii, printre acestea numărându-se: Opera din Houston, Washington Opera, New York City Opera, San Antonio Opera şi multe altele. A cântat de asemenea în turnee cu renumitul tenor Andrea Bocelli, în săli celebre ca Madison Square Garden, Hollywood Bowl, Hard Rock Café din Hollywood şi the Auditorio Nacional Mexico City. În stagiunea 2013-2014, Luis Ledesma a cântat rolul Scarpia din „Tosca” de Giacomo Puccini pentru Atlanta Opera şi Opera Santa Barbara şi va continua să colaboreze cu teatre precum Semperoper din Dresda, Palm Beach Opera.