Internat săptămâna trecută într-o clinică din Viena, din cauza unei pneumonii severe, cântăreţului britanic George Michael i s-a descoperit o nouă maladie pulmonară, potenţial mortală, care împiedică oxigenul să ajungă în fluxul sangvin.
Fanii din întreaga lume au urmărit cu sufletul la gura evoluţia stării de sănătate a artistului, majoritatea transmiţând gânduri bune şi încurajări cântăreţului şi familiei acestuia.
O organizaţie din Statele Unite are, însă, are de transmis cu totul altfel de mesaje pentru George Michael şi fanii săi, scrie
Huffington Post.
Odată confirmată vestea că artistul este internat într-un spital austriac, pe contul de Twitter al organizaţiei "Christians For A Moral America" (creştini pentru o America morală) au apărut postări care susţineau că George Michael are SIDA şi le recomandă susţinătorilor săi se roage pentru mântuirea sa, având în vedere stilul său de viaţă "satanic".
Unul dintre mesaje susţine că moartea lui George Michael ar trebui să atragă atenţia asupra pericolului sodomiei.
Într-o altă postare pe Twitter, fanii lui George Michael sunt îndemnaţi să se roage pentru artist, acesta urmând să îşi găsească "sfârşitul potrivit pentru stilul de viaţă satanic pe care l-a ales".