Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Pianistul Andrei Irimia compune muzică din izolare pentru ascultătorii săi: "Mă motivează gândul că normalitatea va reveni în viața noastră"

Pianistul Andrei Irimia compune muzică din izolare pentru ascultătorii săi: "Mă motivează gândul că normalitatea va reveni în viața noastră"

Claudia Simion
3 minute de citit Publicat la 13:23 01 Apr 2020 Modificat la 13:23 01 Apr 2020
Pianistul Andrei Irimia compune muzică din izolare pentru ascultătorii săi: "Mă motivează gândul că normalitatea va reveni în viața noastră"

Andrei Irimia a compus recent piesa „Flattening the Curve”, în care își exprimă sentimentele care l-au încercat în ultimele săptămâni, piesă pe care a împărtășit-o cu ascultătorii lui pentru a le face perioada de izolare mai ușoară.

„Piesa a fost compusă datorită stărilor prin care am trecut în ultimele 3–4 săptămâni, de la cum ne dă târcoale singurătatea, la speranță, și mai ales la acceptarea situației. Nu aș putea pune degetul pe un mesaj anume, însă observ o dorință colectivă a celor care sunt izolați de a face cât mai multe lucruri pentru ei, de a învața cât mai multe limbi străine, de a se uita în mod excesiv la filme, fără a se opri și conștientiza schimbarea majoră prin care trecem. Aș vrea ca piesa să deconecteze puțin ascultătorul de procesul ușor forțat de „self-improvement” și să-și odihnească mintea, să se bucure de o pauză și să înțeleagă că e normal să avem și momente de repaus într-o perioadă de criză”.

Pianistul compune cu gândul că într-o zi, "când normalitatea o să aibă loc iar în viața noastră”, va reapărea pe scenă, în fața publicului, și va interpreta melodiile create în această perioadă.

„Întotdeauna am perceput starea de melancolie ca pe o binecuvântare deghizată, o sursă de inspirație ce te scoate la lumină, sunt sigur că pentru mulți artiști, în momentul de față, sentimentele mai puțin plăcute pe care le trăiesc le-au transformat într-un izvor de creativitate. Mă motivează foarte mult gândul că toate piesele compuse în această perioadă, le voi cânta publicului într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, unde normalitatea o să aibă loc iar în viața noastră”, a mărturisit Andrei Irimia.

Andrei Irimia e pianist și compozitor și a început să cânte la instrumente încă de la o vârstă fragedă. A continuat apoi cu studiile în pian clasic și studii de autodidact ale acordeonului și mai multor instrumente de suflat. A compus numeroase coloane sonore pentru publicitate, scurtmetraje sau diverse proiecte din zona corporate.

De asemenea, în toamna anului 2012, a lansat primul său album solo, “Nuit Minimaliste”, un omagiu adus melancoliei muzicii franceze minimaliste, pe care îl puteți asculta pe site-ul andreiirimia.

Cum a început povestea ta în universul muzicii?

„De la vârstă de 5-6 ani, când tot ce făceam era să „experimentez” cu instrumentele muzicale pe care le găseam prin casă, au urmat apoi studiile pianului, acordeonului și a mai multor instrumente de suflat”.

Cum privești muzica contemporană și ce îți place să asculți în general?

„Muzica contemporană în continuare încalcă „reguli” și asta e bine. Pentru a lăsa în urmă capodopere, trebuie să faci asta. Majoritatea sonatelor lui Bach sunt scrise în urma unor reguli încălcate ale stilului clasic.

Printre preferații contemporani se găsesc cei care au făcut asta și au îmbinat elemente din stiluri muzicale diferite, obținând un pattern muzical original, penetrant. (Ex: Bill Laurance, Hildur Guðnadóttir, Ólafur Arnalds, Max Richter.)”

Ce ai vrea să transmiți ascultătorilor prin muzica ta?

„În timpul concertelor, când mai arunc câte o privire asupra publicului, îmi surprind ascultătorii cu ochii închiși, într-o stare de visare. Îmi place să-i duc în locuri în care nu au mai fost până acum, dar într-un mod paradoxal, să fie familiarizați cu acele locuri, să retrăiască anumite momente importante din viața lor”.

Ce te ține în România? În general vorbind, făcând abstracție de perioada în care ne aflăm.

„Familia și persoanele apropiate, dar și optimismul nefondant că lucrurile o să se schimbe în bine în România”.

Ce proiecte ai în plan în perioada următoare și ce mesaj le transmiți ascultătorilor tăi?

„Le mulțumesc celor care mă ascultă și îmi sunt alături, cu prima ocazie când lucrurile o să revină la normal, o să anunț programul turneului național „Nuit Minimaliste” pe care vreau să-l bifez anul acesta. Până atunci, compun piese noi acasă, în liniște și pace”.

×
x close