După ce o afecţiune a gâtului a obligat-o să anuleze mai multe concerte şi apariţii publice, cântăreaţa britanică Adele s-a operat şi a decis să renunţe la mai multe spectacole programate. Artista care tocmai a cucerit şase premii Grammy a dezminţit recent zvonurile conform cărora ar intenţiona să facă o pauză muzicală de cinci ani, cum reiese dintr-un interviu acordat anul precedent.
"Cinci ani? Poate cinci zile!", a scris, pe blog, cântăreaţa care tocmai a cucerit şase premii Grammy.
Pe lângă trofee, Adele s-a remarcat, în ultimul timp, şi prin mici scandaluri: a dat în judecată o revistă care pretindea că deţine o înregistrare porno cu ea şi s-a declarat "mândră de corpul său" după ce Karl Lagerfeld a catalogat-o drept "grasă".