Celebrul grup de muzicieni Nouvelle Vague va reveni în această toamnă în România, pentru un concert cu ritmuri de bossa nova la Sala Palatului.
Spectacolul din 22 noiembrie va fi al treilea pe care Nouvelle Vague îl susţine în România, după două concerte susţinute în 2008, pe scena B'estfest şi în cadrul evenimentului Fusion Studio Weekend de la Sala Palatului.
Concertul Nouvelle Vague se înscrie în seria evenimentelor Fusion Nights, ce vor avea loc toamna aceasta la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii, EMagic.
Biletele pentru concert sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta, la Sala Palatului, Librăria Mihai Eminescu şi online, pe http://www.myticket.ro , la preţuri între 65 şi 185 de lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă.
Antena3.ro