Monica Anghel a trecut prin clipe de coşmar din cauza unor probleme de sănătate. Artista era pe punctul de a rămâne paralizată şi a trecut printr-o operaţie extrem de grea şi riscantă, potrivit SpyNews.ro.
Cântăreaţa de 46 de ani s-a operat din cauza unei duble hernii de disc. În cazul în care Monica Anghel nu ajungea să facă intervenţia, vedeta putea să rămână paralizată.
"Dacă nu ma duceam să mă operez acum rămâneam paralizată de piciorul drept, pentru că mi se secţiona nervul. Pe 6 iulie dimineaţa, m-am trezit, a fost totul în regulă şi pe la ora 12.00 au început durerile. Am zis că poate cine ştie, m-am dat cu o cremă încălzitoare de cai. Am incercat să mă mişc prin casă, durerile erau din ce în ce mai mari. A venit prietena mea la mine, doamna doctor Camelia, mi-a făcut un cocktail din acesta din analgezice ca să nu mă mai doară. M-au lăsat durerile pentru 3 ore şi după aceea peste noapte au început din 40 în 40 de minute aveam nişte dureri crunte. A venit din nou Camelia la mine, mi-a mai făcut iar un cocktail de analagezice, nici la acela nu a mai trecut şi mi-a spus: Pisi, gata, nu mai poţi să stai aşa! Trebuie neapărat să mergem ... să te operezi. A vorbit cu domnul doctor Marius Catana, care din fericire a avut de operat pe data de 8 iulie, dimineaţă până seara. M-a băgat şi pe mine printre operaţiile dânsului pentru că nu mai puteam. Nu mai puteam nici să respir, nici să gândesc. A fost ceva îngrozitor. Operaţia a fost extrem de grea. Asta mi-a povestit domnul doctor. A fost o dublă hernie de disc, cu multiple fragmente, a fost foarte grea, a durat două ore. Covalescenţa durează destul de mult, din ce mi-a spus domnul doctor, în sensul că durează cam o lună de zile. Perioadă în care trebuie 18 ore să stau în pat, doar 6 ore pe zi am voie să mă mişc, aşa uşor, prin casă", a declarat Monica Anghel la "Agenţia VIP".