Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Momente jenante pentru un mare cântăreţ. 11 minute de conversaţie falsă cu Vladimir Putin

Momente jenante pentru un mare cântăreţ. 11 minute de conversaţie falsă cu Vladimir Putin

1 minut de citit Publicat la 12:47 17 Sep 2015 Modificat la 12:47 17 Sep 2015
putin.jpg
Foto: Agerpres
Solistul pop britanic Elton John s-a declarat fericit că președintele rus, Vladimir Putin, l-a sunat pentru a fixa o întâlnire și a aborda problemele minorității gay, însă totul s-a dovedit a fi o glumă a unor comedianți care au pus la cale această farsă, relatează online ziarul spaniol ABC, potrivit Agerpres.

Umoriștii Vladimir Krasnov și Aleksei Stolyarov, celebri în Rusia pentru glumele lor, au recunoscut miercuri că au fost ei, nu Putin, cei care au vorbit la telefon cu Elton John. Convorbirea de circa 11 minute, va fi transmisă de un program de televiziune.

Potrivit lui Krasnov, care a acordat un interviu ziarului Komsomolskaya Pravda, cântărețul s-a arătat deosebit de fericit pentru acest apel: "Mulțumesc, mi-ați înveselit ziua. Această zi și această conversație a fost cel mai splendid lucru din viața mea", a spus el.

Cei doi comici l-au sunat pe Elton John după ce acesta a criticat reprimarea la care este supusă comunitatea LGTB în Rusia, ilustrată mai ales prin "legea privind propaganda gay" aprobată în 2013.

În cadrul recentei sale vizite în Ucraina, Elton John l-a criticat pe președintele rus pentru argumentele sale "stupide" împotriva comunității homosexuale, calificând atitudinea drept "ridicolă". Iar în declarații acordate apoi BBC, și-a exprimat interesul de a se întâlni personal cu Putin.

Artistul britanic a difuzat a doua zi un mesaj pe contul său de Instagram în care arăta că a fost contactat de președintele rus, căruia îi mulțumea public pentru gestul său.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a negat însă marți că Vladimir Putin ar fi vorbit cu Elton John și atunci s-a emis ipoteza ca artistul să fi căzut victima unei farse telefonice.

×
x close