Judas Priest lucrează la un nou material discografic, iar membrii trupei au anunţat şi că nu se vor despărţi după turneul mondial din 2011, ultimul din cariera trupei de heavy metal, relatează nme.com, citat de Mediafax.
"Băieţii lucrează la un nou material discografic şi totul merge foarte bine", potrivit unui material postat pe site-ul trupei, Judaspriest.com.
Glenn Tipton, chitaristul trupei, a confirmat, într-o notă separată, că pregătirile pentru turneu merg foarte bine şi că acesta nu va marca despărţirea trupei.
"Ca să liniştim lumea, asta nu este sub nicio formă sfârşitul trupei. De fapt, în prezent, lucrăm la un nou material discografic, dar, da, intenţionăm ca acesta să fie ultimul turneu mondial major al nostru", a declarat Tipton.
Membrii trupei Judas Priest au anunţat că turneul din vala lui 2011 va fi ultimul din cariera formaţiei.
Trupa Judas Priest a luat naştere în anul 1969, în oraşul Birmingham. De-a lungul vremii a lansat 16 albume de studio. Judas Priest a vândut peste 40 de milioane de discuri pe plan mondial şi este considerată una dintre cele mai bune trupe din lume din istoria genului heavy metal.
Judas Priest - Breaking the Law live)