Clipe de groază pentru îndrăgita cântăreață de muzică populară, Maria Dragomiroiu. Artista a povestit că a fost la un pas de moarte, în urmă cu mai mulți ani, dar abia acum și-a adunat curajul să povestească trauma prin care a trecut.
Maria Dragomiroiu a declarat în cadrul unei emisiuni TV, că a fost la un pas să-și piardă viața în Israel, “de la o sarcină extrauterină”.
“Dumnezeu m-a iubit că puteam să mor. Lucra acolo, ca anestezistă, o vâlceancă de-a mea. Ea a avut grijă de mine, ea mi-a băgat sânge. Pierdusem trei sferturi din sângele din organism. Mi-au spus că mi-au spălat maţele pe masă, cu furtunul. Acolo, la spitalul din Haifa, anestezista era o fată de la mine, din Vâlcea, Rodica Dinu. A furat sânge noaptea, când era de gardă şi mi-a făcut o transfuzie suplimentară. Ce fată minunată, delicată, tânară şi atât de frumoasă! M-au ţinut patru zile în spital, apoi m-a luat Rodica la ea acasă”, a povestit marea artistă în cartea ”Maria Dragomiroiu: Cantecul si dragostea”.