Violonistul Mădălin Voicu este de părere că participarea lui Cezar Ouatu la Eurovision a fost o greşeală, deşi îi apreciază acestuia calităţile vocale.
„Ca voce, Cezar se clasează în primii cinci contratenori ai lumii. N-am înţeles ambiţia lui de a participa la Eurovision. Când eşti la un anumit nivel, nu poţi coborî sub limitele tale, iar el asta a făcut. Dacă până acum susţineam că Eurovision a devenit un fel de Miss Piranda, în acest an a fost o ediţie foarte bine construită, iar asta l-a dezavantajat pe reprezentantul nostru. Cât despre vestimentaţie, e a Doinei Levintza şi e foarte frumoasă, dar nu i s-a potrivit lui Cezar, pentru că e bărbat şi nu e nici măcar bisexual. M-a deranjat că el a crezut în proiectul acesta, a riscat şi a făcut un pas pe care nu l-a gândit înainte”, a declarat Mădălin Voicu, potrivit Ring.
Apariţia lui Cezar Ouatu a atras numeroase critici atât în presa internaţională, cât şi printre designerii şi muzicienii autohtoni.
Cele mai bune performanţe ale României în competiţia Eurovision au fost de două ori locul al treilea, obţinut în 2010 de Paula Seling şi Ovi cu piesa "Playing with fire" şi în 2005 de Luminiţa Anghel şi Sistem cu "Let Me Try", şi o dată locul al patrulea, în 2006, prin Mihai Trăistariu cu "Tornero".