Cântăreaţa americană Lady Gaga a anunţat, vineri, pe platforma Twitter că este în drum spre Viena, unde va susţine un concert sâmbătă, şi a descris România ca fiind "un frumos mic Paris".
"Sunt în drum spre Viena. Sunt atât de încântată. România a fost un frumos «mic Paris» şi de-abia aştept să ajung în următorul oraş", a scris artista.
Lady Gaga, care a susţinut un concert, joi seară, în Piaţa Constituţiei, în faţa a peste 35.000 de spectatori, a părăsit vineri, în jurul orei 15.45, hotelul Athénée Palace Hilton din Capitală unde a fost cazată, fiind întâmpinată de zeci de fani.
Lady Gaga a fost însoţită de gărzile ei de corp pentru o scurtă şi neaşteptată vizită în parcul bucureştean. Însoţită de căţelul ei, Fozzie, ea s-a aşezat pe o buturugă şi a privit pentru câteva minute lacul.
Sub privirile uimite ale bucureştenilor aflaţi în acele momente în acest parc, Lady Gaga s-a plimbat dezinvolt pe o alee, mâncând popcorn.