Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Johan Botha a murit. Celebrul tenor sud-african avea 51 de ani

Johan Botha a murit. Celebrul tenor sud-african avea 51 de ani

<1 minut de citit Publicat la 09:24 09 Sep 2016 Modificat la 09:24 09 Sep 2016
Ariadne_auf_Naxos_at_Hamburgische_Staatsoper_2012_-_Photo_No_209_by_Monika_Rittershaus_cropped.jpg
Foto: Monika Rittershaus/wikipedia.org

Johan Botha a murit. Tenorul sud-african Johan Botha s-a stins din viaţă, la 51 de ani, după o scurtă boală, a informat Opera din Viena, citată de AFP.

Potrivit mass-media austriece, Johan Botha a murit la Viena, oraş în care locuia după ce fusese angajat de Opera naţională. Născut în Africa de Sud, dar având şi naţionalitate austriacă, tenorul a cântat pe cele mai mari scene de operă ale lumii, de la Scala din Milano la Metropolitan Opera din New York.

"Johan Botha era unul dintre tenorii de mare nivel (...) şi până de curând unul dintre cei mai buni solişti ai noştri", a declarat directorul Operei din Viena, Dominique Meyer.

"J.Botha a fost unul dintre cântăreţii cei mai talentaţi şi mai desăvârşiţi de operă şi un bun ambasador al Africii de Sud în lume", a subliniat într-un comunicat preşedintele sud-african, Jacob Zuma, care i-a lăudat "vocea reconfortantă şi puternică"

×
x close