George Michael a fost externat din clinica AKH din Viena, după ce a fost tratat din cauza unei pneumonii. Cântăreţul britanic a luat avionul spre Londra, deoarece şi-a dorit să îşi petreacă vacanţa de Crăciun acasă. "Se simte mult mai bine. Se simte atât de bine, încât a primit acceptul medicilor de a călători cu avionul", a declarat un angajat al clinicii.
Vizibil slăbit, dar în acelaşi timp fericit, George Michael a dat primele declaraţii de după externare. Luna trecută ajungea mai mult mort decât viu la clinica AKH din Viena. Pericolul a trecut însă, iar cântăreţul a ajuns acasă, la Londra. Le-a zâmbit ziariştilor şi a declarat că îşi datorează viaţa, întru totul, medicilor.
Deşi era să moară, artistul nu îşi poate lua gândul de la fanii care au cumpărat bilete la turneul său mondial şi pe care a fost nevoie să-l întrerupă brusc în noiembrie.
"Le promit fanilor, fără niciun dubiu, că planul meu e să cânt pentru fiecare fan în parte, pentru fiecare fan care şi-a cumpărat bilet la concertele mele. Mai vreau să susţinu un spectacol separat pentru doctorii de la spitalul din Viena care mi-au salvat viaţa", a declarat artistul
Deocamdată, cântăreţul nu are în plan vreun concert în următoarele trei săptămâni pentru că are interdicţie şi oricum vroia să-şi petreacă Crăciunul cu familia şi cu iubitul Fadi Fawaz.