George Michael a fost externat din clinica AKH din Viena, după ce a fost tratat din cauza unei pneumonii, informează contactmusic.com, citat de
Mediafax.
Cântăreţul britanic a luat avionul spre Londra, deoarece şi-a dorit să îşi petreacă vacanţa de Crăciun acasă. "Se simte mult mai bine. Se simte atât de bine, încât a primit acceptul medicilor de a călători cu avionul", a declarat un angajat al clinicii pentru publicaţia Osterreich.
Acum câteva zile, partenerul de viaţă al artistului, Fadi Fawaz, a fost primul care a anunţat faptul că George Michael urma să fie externat şi îşi vor petrece Crăciunul în Marea Britanie. "Vom face Crăciunul acasă. Nu pot să mă opresc din zâmbit astăzi. Este cea mai frumoasă zi dintre toate zilele. El se simte din ce în ce mai bine. Nu mai există motive de îngrijorare, acestea sunt zile fericite", a spus Fadi Fawaz.