Dacă ar fi să ne luăm după cotele caselor de pariuri, România nici nu s-ar califica în finala de sâmbătă, iar dacă ar face-o ar fi la limită.
În ceea ce priveşte semifinala care va avea loc astăzi, Cezar Ouatu ar avea doar şansa a noua din cei 17 finalişti, ţinând cont că în finală merg mai departe doar primele zece poziţii, ceea ce înseamnă că vor fi mari emoţii pentru România în această seară.
Cota României la casa de pariuri Stanleybet este de 21, favorită în această semifinală fiind piesa celor din Norvegia, cu o cotă de 3, urmată de Georgia (cotă 3,50) şi Azerbaidjan (6,5).
Dacă s-ar califica în finală, Eurovision 2013 ar putea fi cel mai slab concurs din istorie pentru România, pentru că, potrivit caselor de pariuri, Ouatu ar avea doar a 27-a şansă să câştige, din 33 de finalişti.