A fost cel care a dat glas instrumentelor muzicale și a insuflat viață muzicii hip hop, dar și pop. Inginerul de sunet Ikutaro Kakehashi, fondator al companiei Roland și creator al unor sintetizatoare muzicale revoluționare, a murit pe 1 aprilie, la vârsta de 87 de ani, potrivit Știrilekanald.ro.
Inginerul nipon a avut un rol determinant și în dezvoltarea standardului de protocolul de comunicații MIDI (Musical Instrument Digital Interface), care a revoluționat muzica modernă.
Fără legendarele sintetizatoare create de el, stilul hip-hop nu ar fi fost ceea ce a devenit astăzi, iar muzica pop din anii 1980 nu ar fi existat. ”Fără domnul Kakehashi, muzica nu ar fi, literalmente, ceea ce este ea astăzi”, a spus Steven Fisher, un inginer care a lucrat alături de ilustrul creator nipon, în cadrul companiei Roland.