"Cum cererile de bilete au depăşit toate aşteptările, organizatorii concertului - Project Events - au fost nevoiţi să schimbe locul, pentru ca un număr mai mare de români să aibă ocazia să îl asculte live pe unicul şi inegalabilul Andrea Bocelli", se arată într-un comunicat al organizatorilor, informează Agerpres.
Toate biletele achiziţionate rămân valabile, păstrându-şi de asemenea şi poziţionarea faţă de scenă.
Din concertul pe care artistul îl va susţine în România nu vor lipsi piese precum "Time to Say Goodbye", "Vivo Per Lei" sau "Nessun Dorma".
Înzestrat cu una dintre cele mai deosebite voci din lume şi având o carieră fenomenală marcată de aceeaşi măsură a unicităţii, Andreea Bocelli a întrepătruns cu succes muzica clasică cu cea comercială.
De-a lungul timpului, Bocelli a scris câteva pagini în istoria muzicală, atingând cele mai înalte poziţii ale topurilor internaţionale, vânzând zeci de milioane de albume în întreaga lume.
Prezenţa sa în cele mai înalte poziţii ale topurilor este unică şi incontestabilă, patru dintre albumele sale ajungând simultan în topurile Statelor Unite, cucerindu-şi audienţa din toate colţurile lumii cu vocea sa, dar şi cu pasiunea cu care îşi interpretează fiecare melodie.
Biletele au preţuri cuprinse între 150 de lei şi 1.400 de lei.
Andrea Bocelli, în vârstă de 54 de ani, s-a născut cu un glaucom grav, iar la 12 ani orbeşte total, în urma unui accident din timpul unui meci de fotbal.