Artistul cunoscut în întreaga lume cu piesa "Ai se eu te pego" a ajuns duminică după-amiază la Mamaia, acolo unde va susţine un concert în această seară.
Michel Telo a venit sâmbătă seara în Bucureşti şi promite celor aproximativ 12.000 de fani care-l aşteaptă la malul mării, că-i va impresiona la concertul din această seară şi cu câteva versuri româneşti.
Îndrăgitul artist Michel Telo s-a declarat încântat să poată vizita România, unde va avea un turneu foarte aglomerat. Artistul are de susţinut nu mai puţin de 18 concerte în 21 de zile.
"Este prima dată când vin aici în România. Sunt foarte fericit, este un moment special în viaţa mea să pot vizita România. Pentru prima dată aici în Bucureşti, chiar este un moment deosebit", a spus Michel Telo.
Chiar dacă nu cunoaşte prea multe lucruri despre ţara noastră, el ştie sigur că melodia lui a făcut "valuri" şi la noi, motiv pentru care le mulţumeşte tuturor fanilor.
Ceea ce l-a surprins a fost varianta în limba română a piesei "Ai se eu te pego", pe care promite să o înveţe până duminică seară şi să-şi surprindă fanii cu ea.