După o copilărie nefericită şi un început de carieră greoi, Cesaria Evora începe să fie recunoscută şi apreciată pe plan internaţional abia în 1988, odată cu lansarea primului său album "La Diva Aux Pieds Nus" şi primul său concert susţinut la Paris.
Trei ani mai târziu, în 1991, artista înregistrează primul său album acustic, ce trezeşte interesul ziariştilor de specialitate, apărând astfel primul articol pozitiv în cotidianul francez Liberation. Acest articol avea să îi deschidă drumul spre inimile viitorilor fani care de-a lungul timpului au ovaţionat-o şi aplaudat-o la scenă deschisă pe tot mapamondul.
Melodiile sale, printre care "Besame Mucho", "Sentimento" şi "Cabo Verde", au fost fredonate de milioane de oameni.
Cesaria Evora reuşeşte de fiecare dată să transmită publicului său nostalgie, eleganţă şi emoţie. Apreciată pe tot globul, "Diva desculţă" nu vrea să-şi uite rădăcinile şi sărăcia în care ea a trăit la începutul vieţii, motiv pentru care la fiecare concert ea cântă în picioarele goale, amintind lumii întregi că milioane de oameni trăiesc încă în mizerie şi sărăcie şi printre ei trăiesc multe diamante neşlefuite ce aşteaptă o şansa de a fi descoperite.