Cezar, care sâmbătă seară va reprezenta România în finala Eurovision 2013, spune, într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei
Mediafax, că a definitivat toate detaliile show-ului său şi că este încrezător în vocea lui şi în piesa pe o interpretează, precizând că îşi doreşte să îi facă fericiţi pe toţi românii.
Potrivit comunicatului, Cezar "a cântat impecabil vineri seară la repetiţia cu costume care a fost notată de juriul internaţional de specialitate".
Sâmbătă seară, Cezar va cânta pentru publicul de la Malmö Arena, precum şi pentru cei care vor urmări finala Eurovision Song Contest 2013 din faţa micilor ecrane sau online. În România, evenimentul va fi transmis în direct de televiziunea naţională.
"Este momentul pe care, practic, l-am dorit şi l-am aşteptat de când am pus piciorul în Suedia. După cele două repetiţii de ieri, am definitivat toate detaliile show-ului. Mă simt bine, sunt încrezător în vocea mea, în piesa pe care o interpretez şi în show-ul pe care noi, românii, îl aducem pe scena de la Malmö. Îmi doresc ca în această seară să îi fac mândri şi fericiţi pe toţi românii şi pe toţi cei care mă apreciază", a declarat Cezar înainte de finala Eurovision.