Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Celebra cântăreață Sylvie Vartan și-a anunțat retragerea de pe scenă. Când și unde își va susține ultimele concerte

Celebra cântăreață Sylvie Vartan și-a anunțat retragerea de pe scenă. Când și unde își va susține ultimele concerte

A.S.
3 minute de citit Publicat la 20:03 05 Noi 2024 Modificat la 20:03 05 Noi 2024
sylvie vartan profimedia
Sylvie Vartan se retrage din lumea muzicală la vârsta de 80 de ani. Foto: Profimedia Images

Sylvie Vartan, una dintre cele mai renumite artiste francofone, a declarat că „şi-a îndeplinit toate visurile" şi a anunţat că va susţine, la vârsta de 80 de ani, ultimele şase concerte ale sale, care vor avea loc în decembrie şi ianuarie la Paris, informează AFP, citat de Agerpres.

Cunoscuta cântăreaţă, o legendă a stilului muzical francez „yé-yé", va pune astfel capăt „irevocabil" unei cariere de 63 de ani, care a cuprins 50 de albume de studio, 40 de milioane de discuri vândute şi 2.000 de apariţii pe copertele unor reviste - mai multe decât cele ale starurilor franceze Brigitte Bardot şi Catherine Deneuve.

Ultimele concerte ale cântăreţei franco-bulgare vor avea loc în perioada 8-10 noiembrie în sala Dome din Paris şi în perioada 24-26 ianuarie la Palais des Congres din Paris.

Întrebată de jurnalişti dacă decizia ei privind retragerea din activitatea muzicală este irevocabilă, Sylvie Vartan a răspuns astfel: „Da, este irevocabilă. Am trăit pe un adevărat vulcan de la debutul meu, în urmă cu 63 de ani. Am făcut atât de multe lucruri încât, la un moment dat, trebuie să mă liniştesc puţin, a sosit timpul. Nu pot continua în acest ritm, chiar dacă am acelaşi entuziasm. Încep să obosesc. Pentru moment, cânt încă bine, dar este inevitabil ca acest lucru să se oprească într-o bună zi".

Vorbind despre ideea „concertului în plus" care îi îngrijorează pe artiştii aflaţi la final de carieră, legendara cântăreaţă a precizat că doreşte ca ea însăşi să dicteze condiţiile în care se va retrage de pe scenă.

„Decalajele orare monstruoase... le suporţi bine când ai 20 de ani. Eu vreau acum să propun lucruri corecte, în culorile care îmi plac şi în felul care îmi place. Mai ales, nu vreau să rămân mai mult decât este cazul pe scenă", a adăugat ea.

Sylvie Vartan a vorbit şi despre debutul ei şi cariera sa spectaculoasă: „Nu m-am gândit niciodată că voi face o carieră în muzică. Atunci când am început, nici măcar nu vedeam asta ca pe o meserie. Ştiam pur şi simplu încă din copilărie că scena va fi universul meu. Un fel de revelaţie, ca o lovitură de baghetă magică deasupra capului meu. Sunt foarte recunoscătoare stelei mele norocoase, tuturor celor care m-au îndrăgit şi care mi-au oferit atât de multe lucruri bune. Am avut şansa de a fi avut părinţi minunaţi, de a fi cunoscut doi bărbaţi rari şi extraordinari (Johnny Hallyday şi Tony Scotti, cei doi soţi ai artistei - n.red.), de a fi fost îndrăgostită, de a fi fost iubită la rândul meu, de a fi avut parte de colaborări formidabile, pentru că nu reuşeşti niciodată de unul singur!".

Întrebată ce simte atunci când priveşte în urmă, artista a spus: „Fericirea de a-mi fi îndeplinit toate visurile, într-un vârtej minunat. Nici mie nu-mi vine să cred. Datorită acestui public magnific care s-a tot mărit de-a lungul anilor şi care, fără să o ştie, mi-a oferit atâtea lucruri. Această fericire împărtăşită a fost plină de satisfacţii pentru mine. Am evoluat, am crescut odată cu publicul meu, care numără mai multe generaţii. De altfel, le datorez foarte mult mamelor care şi-au adus copiii să vadă spectacolele mele. Mă întâlnesc cu oameni care îmi spun acest lucru în fiecare zi. E amuzant! Întotdeauna am fost liberă să fac tot ceea ce îmi plăcea. Nu am fost forţată. Mi-am ascultat mereu inima şi am mers înainte, fără să îmi pun prea multe întrebări. Să practici această meserie este cu adevărat o terapie extraordinară, care vindecă toate bolile şi asta este valabil în ambele sensuri: pentru artist şi pentru public".

Sylvie Vartan a făcut câteva dezvăluiri despre concertele sale de adio.

„Vor semăna cu un musical, cu momente magice din cariera mea, care a fost destul de romanescă. Tot ce am împărtăşit cu publicul încă de la vârsta de 17 ani prin intermediul cântecului 'Panne d'essence', în duet cu Frankie Jordan. Pentru acest bun rămas, lucrez cu coregraful meu Redha Benteifour, care a fost unul dintre dansatorii mei", a declarat artista.

Ea a vorbit şi despre invitaţii săi de la aceste concerte: „Vreau ca asta să rămână o surpriză, dar va fi prezent acolo, bineînţeles, cel puţin David (Hallyday, fiul ei - n.red.), alături de o orchestră de 15 muzicieni, de coriştii şi de dansatorii mei".

Invitată de jurnalişti să aleagă două cântece reprezentative din repertoriul ei, Sylvie Vartan a răspuns astfel: „Este complicat. Am interpretat atât de multe cântece frumoase! Am cântat, la începuturile carierei mele, 'Un peu de tendresse', un cântec minunat din 1967, care se înscrie în sfera rockului pur şi dur. Apoi, un an mai târziu, 'La Maritza', care este, bineînţeles, atât de special pentru mine, căci vorbeşte despre copilăria mea din Bulgaria. Acest cântec este de altfel folosit în prezent în sute de mii de videoclipuri pe TikTok. E incredibil, e o nebunie totală!".

×
Etichete: cantareata concert
x close