Cel mai mare pian din lume e acum în România. A fost fabricat la Viena, oraşul muzicii. A părăsit fabrica după ce, aproape 9 ani, sute de oameni, au finisat lemnul şi au acordat corzile. Astăzi, fabulosul instrument a răsunat pentru prima dată.
Povestea pianului începe în munţii Austriei. Specialiştii companiei care îl produce străbat munţii în căutarea lemnului de molid perfect. Îl găsesc doar la peste o mie de metri altidudine. După ce-l găsesc, lemnul este păstrat în condiţii speciale cinci ani. Apoi este tăiat şi păstrat ale 6 luni. Abia apoi, începe fabricaţia pianului.
În jur de 9 ani durează fabriacarea unui astfel de pian. Totul este lucrat manual, până în cel mai mic detaliu. Bijuteria a costat 125 de mii de euro.
Valoarea sa însă este inestimabilă. În spatele unui astfel de instrument stau mii de ore de muncă şi sute de oameni care pun suflet în fiecare clapă, în fiecare coardă. Corzile pianul cântăresc 20 de tone. Fiecare placă de bronz este finisată şi lustruită manual. 40 de ore durează procedeul.
Busendorf este un Stradivarus al pianelor. Se remarcă printru-un sunet extraordinar de clar, cristalin.
Cel mai mare pian din lume, în România
Pianistul Horia Mihail va mânui pentru prima dată pianul bijuterie de la Sala Radio. Mâine va încânta publicul, el prin prestaţie, pianul prin strălucire şi acorduri. Este considerat un Rolls Royce al pianului.
Concertul de mâine de la Sala Radio va fi o premieră. Alexandru Tomescu va urca şi el pe scenă cu vioara sa Stradivarius. Două instrumente muzicale nepreţuite vor răsuna în acelaşi timp.
Pianul nu va fi niciodată un concurent, cineva care să elimine vioara. Va fi un parneter, pentru că amândoi au nevoie unul de celălalt
În România mai există alte două piane asemănătoare, unul la Oradea şi altul la Botoşani. Compania producătoare are o tradiţie de 180 de ani şi a rămas în istoria muzicii pentru faptul că a extins claviatura tradiţioanală de la 88 la 97 de clape.