Solistul trupei Voltaj, Călin Goia, s-a declarat fericit de calificarea în finala Eurovision, fiind de părere că votul dat reprezintă o susţinere a mesajului piesei ''De la capăt'', informează
Agerpres.
"Suntem foarte, foarte, foarte fericiţi", a declarat Călin Goia, într-o conferinţă de presă, susţinută marţi noaptea, după anunţarea ţărilor calificate în finala Eurovision.
"Dacă ne-aţi votat înseamnă că ne-aţi susţinut mesajul", a adăugat el. Şefa delegaţiei României, Liana Stanciu, a completat, menţionând că acesta este al 21-lea an consecutiv în care România se califică în finala Eurovision.
Călin Goia a adăugat că la Viena au fost alături de el şi cei doi fii ai lui, în vârstă de 7 şi 8 ani, amintind că piesa "De la capăt" vorbeşte despre copiii lăsaţi în urmă de părinţii care lucrează în străinătate. "E imperativ să rezolvăm această problemă, situaţia trebuie rezolvată imediat. Suntem parte a Europei. Suntem o trupă cu vechime. E minunat că putem împărtăși acest mesaj cu voi", a declarat Călin Goia, care a adăugat că situaţia copiilor care cresc fără părinţi nu este doar una românească.
"Duminică, pe covorul roşu, am vorbit cu un polonez care mi-a spus că sunt 2 milioane de polonezi care lucrează în străinătate. Am început să plâng. Nu e doar problema noastră", a adăugat solistul trupei Voltaj. Întrebat cu ce mare artist ar dori să cânte în turneu, Călin Goia a răspuns: "Bono de la U2".
În cadrul conferinţei de presă, reprezentanţii ţărilor calificate au tras la sorţi în ce jumătate a finalei vor cânta sâmbătă. Voltaj va cânta în cea de-a doua jumătate a finalei Eurovision.Trupa Voltaj s-a calificat în finala Eurovision, după prima semifinală a concursului cântecului european, ce a avut loc marţi, la Wiener Stadthalle.
Alături de Voltaj s-au mai calificat în finală reprezentanţii Albaniei, Armeniei, Rusiei, Ungariei, Serbiei, Belgiei, Estoniei, Greciei şi Georgiei.
Votul publicului și votul juriului de specialitate au avut ponderi egale în stabilirea clasamentului.
Cea de-a doua semifinală Eurovision are loc joi, iar marea finală — sâmbătă.