A venit ziua cea mai importantă pentru fanii Red Hot Chili Peppers. Membrii formaţiei sunt deja în ţară, pregătiţi de un primul show de pe Arena Naţională.
Solistul trupei, Anthony Kiedis a vrut să cunoască mai bine Bucureştiul. A luat cina la o terasă din centrul istoric, s-a plimbat puţin, a dat autografe şi a stat de vorbă cu fanii.
Cum au aterizat la Bucureşti, membrii trupei Red Hot au ţinut să ne arate că au simţul umorului:
După ce s-a cazat, solistul trupei a ieşit să ia cina în centrul vechi al Capitalei. De cum s-a aşezat la masă, nu a avut linişte. Fanii l-au recunoscut imediat şi s-au înghesuit să-i ceară autografe.
Anthony a fost asaltat de fani şi în timp ce se plimba prin Centrul Istoric.
În această seară, membrii trupei vor urca pe scena Arenei Naţionale, unde promit un show de zile mari. De altfel, Anthony Kiedis, basistul Flea şi noul chitarist al trupei, Josh Klinghoffer, au încărcat pe internet de ceva timp, un scurt material video pentru fanii lor din România, în care se arată entuziasmaţi de spectacolul pe care-l vor susţine în ţara noastră.