Banca nu ţine cont de celebritatea clientului. Angela Similea riscă să rămână fără casă după ce soţul ei n-a mai putut să returneze mai multe credite, făcute acum 4 ani. Nu mai puţin de 15 procese i-au fost intentate artistei după moartea lui Victor Surdu. Şi aproape toate au fost pierdute de Angela Similea, care riscă acum executarea silita.
Aproape un milion de euro a luat Victor Surdu, în 2007, de la bănci. Dobânzile şi penalităţile au mărit suma de la o lună la alta. După moartea soţului, Angela Similea a aflat că e îngropată în datorii. Are de plătit 6 milioane de euro. Cum casa i-a fost pusă gaj pentru credite, băncile şi firmele de recuperare vor să-i ia locuinţa artistei.
Nu este prima dată când presa vorbeşte despre problemele artistei, apărute după moartea soţului. Elegant, Angela Similea a refuzat să vorbească despre ele în faţa camerelor de luat vederi.
Autorităţile din Popeşti Leordeni nu sunt foarte convinse că băncile şi creditorii lui Victor Surdu se vor putea atinge de casă, pentru simplul motiv că nu este pe numele lui.
Nu este singurul bun pe care cei doi îl aveau împreună. Artista şi deputatul mai deţin un apartament în Bucureşti, peste 4 hectare de teren, dar şi obiecte de artă , tablouri sau bijuterii, care cu siguranţă vor fi luate în vizor de creditori.