Angela Gheorghiu a fost ovaţionată minute în şir la concertul susţinut, vineri seară, la Royal Festival Hall din Londra, alături de tenorul Teodor Ilincăi şi Royal Philharmonic Orchestra, dirijată de Tiberiu Soare, informează biroul de presă al sopranei, conform Mediafax.
Concertul extraordinar de la Royal Festival Hall a prezentat publicului un program atractiv, care a cuprins arii şi duete îndrăgite din opere celebre semnate de mari compozitori: Wolfgang Amadeus Mozart - "Nunta lui Figaro", Giuseppe Verdi - "Don Carlos", Giacomo Puccini - "La Boh?me", Jules Massenet - "Chérubin" şi altele.
Peste 3.000 de spectatori au venit să audieze concertul, iar Angela Gheorghiu a avut şapte "standing ovations" (aplauze în picioare din partea publicului), un semn al succesului deosebit de care s-a bucurat spectacolul.
Desfăşurat într-una dintre cele mai prestigioase săli dedicate genului, concertul de vineri a făcut parte din evenimentul intitulat The International Opera Stars Series 2013 - Starurile internaţionale ale operei, ediţia 2013 -, o serie de manifestări de înaltă ţinută artistică, în care, în acest an, alături de soprana Angela Gheorghiu, sunt invitaţi importanţi solişti lirici, precum tenorul de origine mexicană Rolando Villazón, bass-baritonul galez Bryn Terfel, Joseph Calleja, Jonas Kauffmann, Anna Netrebko.
Miercuri, Angela Gheorghiu va susţine un recital la Parlamentul European de la Bruxelles, la un dineu-concert, artista fiind primul interpret de operă invitat vreodată la acest eveniment. De asemenea, soprana se va întoarce în capitala britanică pe 5 iulie, pentru spectacolul "La Rondine", la Royal Opera House.
Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi încă din copilărie a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Boh?me", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă.
De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele. Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii printre care "La Medaille Vermeille de la Ville de Paris", titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de către Ministerul Francez al Culturii, respectiv de către autorităţile ţării sale natale.