Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Adele lansează pe 15 octombrie prima piesă după o pauză de 6 ani

Adele lansează pe 15 octombrie prima piesă după o pauză de 6 ani

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 08:35 06 Oct 2021 Modificat la 08:35 06 Oct 2021
Adele
Sursa foto: Gety Images

Starul le-a oferit fanilor un indiciu pentru ceea ce pregătea, la începutul lunii octombrie, când și-a schimbat fundalul de Twitter în aceeași culoare albastra a unor panouri cu cifra 30 care au apărut ulterior în întreaga lume.

Fanii au putut să anticipeze astfel un nou album, intitulat „30”.

Adele a făcut referire la vârsta ei în titlul celor trei albume precedente, „19”, „21” şi „25”.

Starul pop a publicat pe Twitter 21 de secunde dintr-un videoclip alb-negru, în care apare la volanul unei maşini ascultând o casetă cu titlul „Easy On Me”. 

În prima oră de la publicare, clipul a fost urmărit pe Twitter şi Instagram de peste 6 milioane de ori.

Single-ul de debut al Adelei, intitulat „Hometown Glory”, a fost lansat în 2007 ca parte a albumului ei 19. Totuşi, prima melodie din care a făcut parte a fost „Be Divine” de Ricsta, care a fost scrisă de Adele și a apărut în 2006. Este o piesă electronică, completată de vocea lină și plină de suflet a lui Adele.

A urmat single-ul „Chasing Pavements” care a propulsat-o uşor uşor printre greii industriei muzicale, dar a devenit cunoscută la nivel mondial după piesa „Someone Like You”.

 

×
x close