Antena 3 CNN Life Timp liber Fun Prompterul nu-l place pe Barack Obama. Aparatul s-a spart în mijlocul unui discurs (VIDEO)

Prompterul nu-l place pe Barack Obama. Aparatul s-a spart în mijlocul unui discurs (VIDEO)

Prompterul nu-l place pe Barack Obama. Aparatul s-a spart în mijlocul unui discurs (VIDEO)
14 Iul 2009   •   10:21

Surpriză neplăcută pentru preşedintele american Barack Obama, chiar în timp ce ţinea un discurs în clădirea Eisenhower din apropierea Casei Albe.

Preşedintele vorbea cu înflăcărare despre planul de redresare a economiei americane când unul dintre cele două telepromptere ale sale a căzut şi s-a făcut ţăndări.

Preşedintele le-a cerut scuze celor din audienţă. "O, Dumnezeule! Îmi cer scuze pentru asta, oameni buni".

Obama şi-a continuat discursul folosindu-se de singurul promter rămas în picioare, dar şi de notiţele sale.

Vicepreşedintele Joe Biden a trecut, recent, prin experienţă similară. În timp ce susţine un discurs la, în Colorado Springs, promperul său a fost trântit de o rafală de vânt.



Nu este prima oară când propmterul îi joacă feste lui Barack Obama. În timpul unui discurs de la Academia Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie, Barack Obama a devenit, brusc, dezorientat. Şi-a dat seama că este pe punctul de a repeta ceea ce tocmai spusese. Pentru că o luase înaintea prompterului. Aşa că, a trebuit să se oprească şi să rezolve problema.



În timpul festivităţilor organizate de St. Patrick Day, la Casa Albă, preşedintele american a citit discursul premierului irlandez, ajungând la final să-şi mulţumească sieşi, pentru invitaţie şi ospitalitate.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Barack Obama
Citește mai multe din Fun
» Vezi toate știrile din Fun
Cele mai noi știri
Parteneri
x close