Marac Andrev Kolodzinski este pasionat de arta fotografică. Imaginile pe care el le realizează sunt îndrăgite de întreaga lume. Însă acum ca niciodată, o vizită pe care fotograful a făcut-o la grădina zoo i-a adus aprecierea a sute de mii de oameni.
Deşi a stat mai multe ore în apa îngheţată, care înconjura cuşca acestei vidre, sacrificiul făcut a meritat. Marac a surprins un moment "divin", considerat de credincioşi un semn de la Dumnezeu: vidra înălţa o rugăciune către ceruri.
"Multe persoane credincioase m-au sunat şi mi-am zis că este de fapt mâna lui Dumnezeu. Un bărbat din Elveţia m-a sunat şi m-a invitat în ţara lui ca săle povestesc oamenilor despre cum m-am simţit şi ce am trăit în momentul în care am imortalizat vidra rugându-se", a povestit fotograful.