Iniţial, data limită până la care membrii Academiei îşi puteau trimite opţiunile privind filmele nominalizate era 3 ianuarie, ora 14, dar acum aceasta a devenit 4 ianuarie, ora 17.
Decizia a fost luată după ce mai mulţi membri ai Academiei nu s-au putut înregistra pe site-ul creat special pentru vot. Din acest motiv, există temerea că în acest an s-ar putea înregistra un record negativ în privinţa numărului celor care vor vota.
„Parola pe care mi-au trimis-o nu a funcţionat când am vrut să mă loghez, iar apoi nu au putut să-mi trimită una nouă prin e-mail”, a dezvăluit, într-o postare pe Twitter, regizorul Morgan Spurlock, cel care a fost nominalizat în 2004 pentru documentarul "Super Size Me".
”Prin faptul că am extins perioada de votare avem ocazia să facem tranziţia la votarea online cât mai uşor posibil", se arată într-un comunicat oficial al Academiei prin care se explică decizia.
Nominalizările pentru premiile Oscar vor fi anunţate pe 10 ianuarie, urmând ca festivitatea de decernare a celebrelor statuete să se desfăşoare pe 24 februarie.
Anul acesta, un film românesc ar putea intra pe lista nominalizărilor la Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină".
"După dealuri" de Cristian Mungiu se află pe lista scurtă de nouă filme din care vor fi alese cele cinci nominalizate.