Antena 3 CNN Life Timp liber Film Trump, furios din cauza unui film biografic exploziv care se lansează înainte de alegeri: O defăimare

Trump, furios din cauza unui film biografic exploziv care se lansează înainte de alegeri: O defăimare

Alina Vornicu
1 minut de citit Publicat la 14:00 01 Sep 2024 Modificat la 14:27 01 Sep 2024
sebastian stan si donald trump
Sebastian Stan va juca rolul lui Donald Trump tânăr. FOTO Profimedia Images/Hepta

Un film biografic exploziv, în care un român îl interpretează pe Donald Trump, se lansează luna viitoare în cinematografele din Statele Unite, chiar înainte de alegerile pentru Casa Albă. Pelicula "Ucenicul", în care Sebastian Stan joacă versiunea tânără a lui Trump, l-a înfuriat la culme pe candidatul republican. Echipa fostului președinte amenință că îi va da în judecată pe producătorii filmului, pe care-l cataloghează drept "o defăimare!". 

Filmul "Ucenicul" ("The Apprentice") îl prezintă pe Donald Trump al anilor '70-'80 - interpretat de actorul român Sebastian Stan - drept un tânăr ușor naiv, care, pe măsură ce își ridică imperiul imobiliar din New York, se transformă într-un arivist pentru a trage sforile puterii. Nu singur, ci sub aripa mentorului său, avocatul Roy Cohn - interpretat de Jeremy Strong din celebrul serial "Succession".

Sebastian Stan: "Trebuie să ne asumăm lucruri riscante și poate incomode pentru a vorbi despre ele. Dar, știți, cred că este important să o facem, pentru că ne lovim de ele în fiecare zi. Și cred că trebuie să avem o perspectivă sau cel puțin, trebuie să ne confruntăm unii cu alții - sperăm, într-un mod pașnic -  despre ceea ce se întâmplă și ceea ce vedem. Și cred că avem multe de învățat din acest film."

Într-o scenă a filmului care a făcut furori la Festivalul de la Cannes, Donald Trump își violează prima soție. În viața reală, Ivana l-a acuzat de viol pe Trump, la divorț - acuzație pe care a retras-o, însă, ulterior.

Scena în care Trump își violează propria soție nu e singurul motiv pentru care filmul biografic nu e deloc pe placul celui vizat. În alte secvențe, actualul candidat la Casa Albă se droghează cu amfetamină.

Scenariul filmului biografic "The Apprentice" este semnat de jurnalistul Gabriel Sherman, care discuta frecvent cu Trump în acei ani, pentru că urmărea piața imobiliară new-yorkeză.

Producția care aduce pe marile ecrane tinerețea lui Trump se va lansa în America pe data de 11 octombrie - cu alte cuvinte, cu mai puțin de o lună înainte de alegerile pentru Casa Albă, programate pe 5 noiembrie. Echipa candidatului republican amenință să-i dea în judecată pe producătorii filmului care-l pune într-o lumină proastă pe Donald Trump chiar în timp ce contracandidata sa, democrata Kamala Harris, conduce în sondaje.

×
Parteneri
x close