Primul titlu confirmat pentru ediția din acest an este filmul iranian TAXI, câștigător al Ursului de Aur și al Premiului FIPRESCI la Festivalul de la Berlin 2015.
La fel ca cele două filme anterioare, This Is Not a Film (2011) și Closed Curtain (2013) – filmate în mare secret în apartamentul personal și în casa unui prieten –, TAXI a fost realizat de Jafar Panahi în ciuda interdicției de a mai face cinema vreme de 20 de ani, sentință primită în 2010 din partea autorităților iraniene și contestată vehement de cineaști, directori de festivaluri și jurnaliști din întreaga lume. Păstrând regula spațiului închis, Jafar Panahi și actorii săi neprofesioniști, care sunt plimbați prin oraș de taximetristul-regizor și a căror identitate rămâne secretă, creionează un portret onest, amuzant și profund uman al Teheranului de azi.
La scurt timp după premiera filmului la Berlin, Panahi a trimis un mesaj oficial în care a promis că va continua să facă cinema în ciuda interdicției: „Nimic nu mă poate împiedica să fac filme; atunci când sunt împins într-un colț, mă închid în mine însumi și, în acest spațiu foarte privat, în ciuda tuturor limitărilor, nevoia de a crea devine chiar mai puternică.”
TAXI este cel de-al treilea film de Jafar Panahi selecționat în competiția Berlinalei după Offside (2006, Marele Premiu al Juriului) și Closed Curtain (Cel mai bun scenariu). Totodată, Jafar Panahi este, la 54 de ani, unul dintre cei mai titrați regizori din întraga lume, în palmaresul său figurând premiul Camera d'Or, acordat de Festivalul de la Cannes filmului său de debut The White Balloon (1995) și Premiul Juriului „Un certain regard” pentru Crimson Gold (2003), Leul de Aur și Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Veneția pentru filmul The Circle (2000) și Leopardul de Aur la Locarno pentru The Mirror (1997).
Festivalul Internațional de Film București este organizat de Fundația Culturala CHARTA cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC), sub Înaltul Patronaj al Alteței sale Regale Principele Radu al României.
Titlurile din competiția oficială, din secțiunea paralelă Panorama precum și evenimentele speciale ale Festivalului Internațional de Film București vor fi anunțate în săptămânile care urmează.